Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

EXCLUSIV. Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European: E fezabil ca Republica Moldova să adere la UE în 2030

Republica Moldova are un proiect ambițios de a adera la Uniunea Europeană în anul 2030, a declarat Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European, la Euronews România. Europarlamentarul PSD a făcut acest anunț în contextul în care autoritățile de la Chișinău au primit oficial invitația de a începe negocierile de aderare la UE.

De asemenea, Negrescu e convins că Republica Moldova va avea „propriul său parcurs de aderare” și nu a exclus o decuplare de Ucraina în ceea ce privește procesul de aderare.

În jurnalul „Bună dimineața, România”, Victor Negrescu a explicat cât de aproape este Republica Moldova de obiectivul aderării la Uniunea Europeană.

Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European: La nivelul Republicii Moldova există în prezent un proiect ambițios de a finaliza negocierile de aderare până în 2028, de a semna chiar atunci tratatul de aderare, cu scopul de a intra efectiv în anul 2030.

Este un proiect fezabil, în contextul în care ne uităm la parcursul european al României. Noi am început negocierile în 1999. (...) Ne uităm, la fel, la Croația, într-un timp destul de scurt au parcurs toți pașii, deci pentru Republica Moldova este posibil.

Victor Negrescu: Republica Moldova a parcurs pași importanți pentru aderarea la UE

Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European: Republica Moldova a început deja de un an negocierile tehnice pe clustere. Vedem că există evoluții. Chiar ieri Comisia Europeană a prezentat un prim raport pe primul cluster care spune că Republica Moldova a parcurs pași importanți.

Acum avem nevoie de această decizie politică pentru a începe negocierile din punct de vedere politic. S-a deblocat situația cu Ucraina, unde vedem că Ungaria și-a schimbat poziția.

„Transpunerea legislației europene necesită un efort din partea autorităților din Republica Moldova”

Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European: Începerea negocierilor politice este utilă, este necesară și va accelera acest parcurs, de aceea personal, ca vicepreședinte al Parlamentului European, atât în rezoluțiile adoptate de la Legislativul European, cât și prin demersuri directe către Consiliul European, către președinția în exercițiu a Consiliului am insistat să existe acest gir politic, ca Republica Moldova să înceapă acest proces care nu este unul simplu, pentru că transpunerea legislației europene necesită un efort din partea autorităților din Republica Moldova și necesită și un efort de comunicare către populație, de ce aceste standarde sunt importante și cum vor ajuta ele Republica Moldova să performeze inclusiv din punct de vedere economic.

Vicepreședintele Parlamentului European: Republica Moldova va avea propriul său parcurs de aderare

Întrebat dacă aderarea Republicii Moldova ar putea bate pasul pe loc cât timp este cuplată cu Ucraina, o țară aflată în război, Negrescu și-a exprimat speranța că Guvernul de la Chișinău va obține o aderare pe bază de merit.

Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European: Cred că Republica Moldova va avea propriul său parcurs de aderare și în sensul acesta noi avem un concept la nivel european - merit based - deci în baza meritelor realizate de fiecare stat. Am mai avut decuplări în trecut. S-a întâmplat și în cazul României, din nefericire, ratând primul moment al valului de aderare pentru țările din Europa de Est.

Am văzut Croația care a aderat singură. Nu este niciun fel de problemă în acest sens.

Trebuie să recunoaștem că Republica Moldova s-a legat de Ucraina în primele etape ale procesului de aderare și Ucraina a fost oarecum de folos din punct de vedere politic. Ulterior au fost niște greutăți și sunt pe zona aceasta de clustere politice, dar de îndată ce vom intra în acest proces într-un ritm accelerat, fiecare stat are propriul său parcurs.

Negrescu: Avem tot mai multe discuții și despre alte posibile state care ar dori să adere la UE

Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European: Ambiția Republicii Moldova este de a prinde din urmă Muntenegru și Albania care sunt foarte avansate în procesul lor de negociere pe clustere. Totodată, avem în următoarele săptămâni un posibil referendum în Islanda unde se vorbește despre o aderare la UE.

Avem tot mai multe discuții și despre alte posibile state care ar dori să adere la UE. Mă aștept la o extindere în anii care urmează, dar totul depinde evident de îndeplinirea standardelor comune și în sensul acesta România în cazul Republicii Moldova oferă un suport consistent, un suport care, în opinia mea, trebuie să fie mai vizibil prin zona de expertiză în mod special, pentru că o integrare economică a Republicii Moldova în economia României, de exemplu, sau tot ce înseamnă elemente organizatorice ar ajuta Republica Moldova în parcursul său european și ne-ar permite nouă în această zonă a Europei să nu fim doar două state în UE, ci un pol economic cu potențial de influență la nivel european.

Despre unirea Republicii Moldova cu România în cazul în care aderare la UE se blochează: E un scenariu de luat în calcul

Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European: Salut declarațiile făcute de președinta Maia Sandu care are și cetățenia română. E foarte important să vedem Republica Moldova lideri importanți care vorbesc despre istoria comună, despre parcursul comun, despre legăturile consistente între România și Republica Moldova. Avem foarte mulți români în Republica Moldova. Limba română e limba națională și nu putem lega aceste lucruri.

Dacă ne uităm la sondajele de opinie, tot mai mulți cetățeni din Republica Moldova susțin unirea, ceea ce e un lucru îmbucurător. Trebuie să spunem că este oarecum un ideal al multor români și de aici și din Basarabia, al unirii. Nu cred că e vorba despre un joc, dar e vorba despre declarații importante care arată legăturile acestea istorice.

Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European: Eu, ca vicepreședinte al Parlamentului European, responsabil de relația cu Republica Moldova, am discutat cu foarte mulți parteneri de acolo și este o schimbare de atitudine. Dacă în urmă cu câțiva ani suportul pentru unire era undeva la 20-30%, astăzi se depășește 50%, cel puțin din interacțiunile pe care le-am avut.

E un scenariu de luat în calcul. Nu se poate lua nicio decizie cu privire Republica Moldova fără Republica Moldova. Și pe acest subiect și pe subiectul Transnistriei, Republica Moldova va decide propriul său drum. Până atunci, România sprijină aderare al UE și sperăm ca acest drum să fie unul cât mai rapid cu putință.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE