Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

PSD în acest moment este deschis și are toate variantele în față, inclusiv cea în care social-democrații să nu se regăsească într-o majoritate, a declarat Sorin Grindeanu, președintele Partidului Social Democrat, la Euronews România.

Social democrații s-au întrunit în ședință pentru a stabili strategia partidului după votul moțiunii de cenzură de marți. PSD a anunțat își dorește o coaliție proeuropeană.

Am discutat în aceste săptămâni și posibilele scenarii care ar putea fi ca rezultat al trecerii unei moțiuni de cenzură. PSD în acest moment este deschis și are toate variantele în față. Poate să existe majorități și fără PSD”, a declarat Sorin Grindeanu, la Euronews România.

PSD nu exclude intrarea în Opoziție

Evident. Este o variantă care să nu aibă în majoritate PSD, ori să fie PSD parte a unei coaliții de guvernare, în condițiile pe care le-am spus de fiecare dată până acum. O coaliție care să cuprindă partidele proocidentale”, a mai spus liderul social-democrat.

Întrebat dacă și-ar dori ca USR să facă parte din viitorul Guvern, Grindeanu a răspuns: „Probabil că, dacă am fi pus și a doua întrebare la acea consultare internă pe care am avut-o și legată USR, aș paria acum că procentul ar fi fost mari mare decât 97,7%”.

Evoluțiile politice sunt cele pe care le vedem. Mandatul nostru nu este unul de îngrădire a opțiunilor. Din punctul nostru de vedere, trebuie să găsim rapid o soluție”, a adăugat Grindeanu.

Reporter: „Kelemen Hunor spunea că ar putea fi un premier acceptat de toate partidele. Va merge PSD cu varianta Grindeanu premier?"

Sorin Grindeanu: „Eu v-am spus că noi avem toate opțiunile, spre deosebire de altii. De la un premier PSD, până la a merge în opozitie. Sigur că vom lua o decizie în partid când se cristalizeză un scenariu, dar nu spunem din start nu.”

Variantele lui Grindeanu: Fără premier susținut de AUR și fără guvern minoritar

Reporter: „Excludeți o colaborare cu AUR în acest moment?”

Sorin Grindeanu: „Nu doar acum, ci și în trecut am exclus și lucrul ăsta a fost destul de clar din partea nostră.”

Reporter: „AUR vrea premierul. Există vreun scenariu în care PSD ar susține un premier AUR?”

Sorin Grindeanu: „Nu.”

Reporter: „Vi se pare că cei de la AUR au crescut foarte mult în sondaje după moțiune?"

Sorin Grindeanu: „Nu cred că s-au făcut sondaje de ieri până azi, nu cred c-a fost perceput acest demers ca unul al AUR, a fost un demers care a depășit PSD, AUR sau alte grupuri care au semnat. Afost un demers parlamentar. Am și anunțat asta, că nu există nicio înțelegere post-moțiune și lucrul ăsta se dovedește acum și noi ne dorim cotinuarea unei coaliții pro occidentale. Despre asta-i vorba, nimic altceva.”

Reporter: „PSD ar putea intra într-un guvern minoritar?"

Sorin Grindeanu: „Nu, am exclus aceasta variantă. Nu doar PSD să fie parte a unui guvern minoritar, nici măcar varianta prin care PSD susține un guvern minoritar nu acceptăm".

Reporter: „Varianta alegerilor anticipate o excludeți anul acesta?”

Sorin Grindeanu: „Ca să se întâmple asta, conform Constituției, trebuie să fie niste pași: să pice trei guverne și ca președintele să dizolve Parlamentul și să convoace alegeri anticipate. Cu toții l-am văzut că exclude asta. Nu e un joc parlamentar. Atâta timp cât el exclude varianta asta, ele nu pot avea loc.”

Reporter: „Mesajele PES și PPE? Au fost mesaje de susținere pentru PSD. Ce mesaj aveți pentru Bruxelles?”

Sorin Grindeanu: „Ce le-am spus și acum două-trei săptămâni: că noi vom face consultarea, luăm o decizie, că indiferent de scenarii, că trece sau nu trece moțiunea, noi vrem calea pro europeană. Nu facem majorități cu altcineva.”

Reporter: „Cum vedeți formarea unui pol de dreapta al reformiștilor?”

Sorin Grindeanu: „Asta cu reforme doar spuse, sunt reticent. Un pol de dreapta e ceva care ține de planul lui Bolojan. În aceste 11 luni, el a fost premierul USR, nu premierul PNL. Și dacă era PNL, era greșit. El trebuia să fie al coaliției și al României, nu și-a inteles rolul, a fost premierul unei părți din această coaliție E unul din motivele pentru care moțiunea a fost votat cu acest scor copleșitor.”

Reporter: „Mai e un scenariu: un guvern PSD+UDMR+minorități+neafiliații? Ar fi majoritate. Excludeți?”

Sorin Grindeanu: „Da. Ăsta nu e un guvern stabil, e un guvern care duce rapid spre căutarea unei alte variante în toamnă. Cred că trebuie să căutăm, cum a spus Nicușor Dan, nu doar o soluție rapidă, ci și stabilă. Fiecare dintre noi trebuie să lăsăm de la noi și să găsim o soluție. Orgoliile nu-și au locul, nimeni nu e în poziția de a dicta întreaga scenă politică. Nimeni nu e de neinlocuit. Fiecare trebuie să fim înțelepți și să găsim o soluție.”

Reporter: „Ce-ați face diferit dacă ați fi premier?”

Sorin Grindeanu: „O să ieșim în zilele următoare cu propuneri de măsuri, indiferent de viitoarea poziție pe care o va avea PSD, la putere sau în opoziție. E nevoie de reformă în administratie, nu de concedieri. E nevoie de continuaraea marilor proiecte, autostrăzi, spitale, e nevoie de schimbare în societate. Nu s-a întâmplat nimic în 11 luni, în afară de scandal, circ și de o clamată reformă. Nicio reformă, nimic. Lucrurile au mers în direcția greșită. De aceea trebuie schimbat acest lucru și să ne preocupe o guvernare pentru oaemni, nu pentru imagine. Asta s-a întâmplat în ultimele 11 luni, s-a lucrat la imaginea unui singur om. Fără rezultate.”

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

euronews.ro: Știri de ultimă oră, breaking news, #AllViews