Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Eurostat: Puterea de cumpărare a scăzut și mai mult în România, anul trecut. Salariile nu au acoperit creșterea prețurilor

Puterea de cumpărare a scăzut anul trecut în România, o confirmă și datele biroului european de statistică Eurostat.

A ajuns la 77% din media europeană, față de 82%, în urmă cu un an. Inflația galopantă a contribuit din plin la această evoluție, în condițiile în care salariile nu au acoperit creșterea prețurilor. Totuși, nu avem cea mai redusă putere de cumpărare.

Suntem pe locul 22 din 27, iar pe locurile următoare se află Letonia, Croația, Grecia, Slovacia și Bulgaria. Datele Eurostat arată diferențe foarte mari între cele 27 de state comunitare.

Cea mai ridicată putere de cumpărare este în Luxemburg și Irlanda, care se detașează de restul clasamentului.

Astfel, 16 ţări se situează sub media europeană, inclusiv toate statele membre din Europa Centrală şi de Est, cu excepţia Austriei (25% peste medie). Tot sub medie se află Italia (-4%) şi Spania (-15%). Franţa este cu doar 1% peste media UE, urmată de Malta, cu 2%.

Cum a fost situația în 2021

Statistica publicată anul trecut de Eurostat arată că în 2021 România se afla în aceeași categorie cu Polonia, Ungaria, Portugalia și Letonia în ceea ce privește PIB-ul pe cap de locuitor (valoarea Produsului Intern Brut pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard – PPS). În aceste țări, indicatorul menționat este cu mai puțin de 30% mai mic decât media UE.

Iar dacă ne uităm la cifre pe termen mai lung, putem spune că România a făcut cale lungă: PIB-ul pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare al țării la aderarea în UE reprezenta mai puțin de 40% din media UE, iar până la sfârșitul anului 2021 am ajuns la 73%. Cu toate acestea, doar cinci țări au procente sub cel înregistrat de țara noastră.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE