Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Cum ar putea adera România la spațiul Schengen până la sfârșitul lui 2023. Europarlamentarul Victor Negrescu: ”Există trei variante”

Publicat de: Mirabela Vasile

Victor Negrescu a dezvăluit că există trei scenarii prin care România ar putea adera la Spaţiul Schengen până la finalul acestui an.

Europarlamentarul a făcut anunțul pe contul personal de Facebook.

Varianta 1, pe care personal o propun și am susținut-o în discuțiile mele de la Viena și cu oficialii europeni, presupune o aprobare tacită a intrării României în spațiul Schengen printr-un vot în cadrul reuniunii ambasadorilor statelor membre UE și validarea sa în orice Consiliu UE care ar avea loc până la finalul anului. Această formă ar evita ca tema să fie intens discutată, iar guvernul de dreapta din Austria să aibă ocazia de a politiza din nou subiectul.

Varianta 2, mult prea riscantă pentru că presupune o politizare a subiectului, implică o discuție și un vot fie în Consiliul de Afaceri Externe din 11 decembrie, fie în Consiliul European. Există riscul ca în această variantă executivul din Austria să simtă nevoia de a-și apăra insistent punctul de vedere transformând tematica într-o miză electorală în raport cu ambițiile sale europene.

Varianta 3
, evaluată de instituțiile europene, presupune un Consiliu UE extraordinar care să aibă pe ordinea de zi inclusiv acest subiect. Este varianta posibilă dacă executivul din Austria va insista cu revendicări adiționale, precum menținerea unor controale suplimentare la frontieră, garanții privind securizarea frontierelor sau un mecanism de aderare specific pentru Bulgaria și România", a mai scris europarlamentarul.”, se arată în postarea făcută publică de europarlamentar,

Victor Negrescu atrage atenţia că toate aceste variante depind de evoluţiile politice din Olanda, respectiv de decizia noului Parlament care se constituie săptămâna viitoare şi de rezultatul negocierilor pentru obţinerea unui acord guvernamental.

"În contextul impasului existent în formarea unei noi majorităţi guvernamentale în Ţările de Jos, dar şi a raportului preponderent pozitiv privind statul de drept din Bulgaria întocmit de experţii olandezi, ne putem aşteptam ca premierul în exerciţiu, Mark Rutte, candidat la şefia NATO, unde are nevoie de sprijinul ţărilor noastre, să susţină ridicarea veto-ului aplicat Bulgariei", consideră Negrescu.

El adaugă că "în acest context general, dar şi în raport cu discuţiile pe care le-am avut recent în Austria şi cu reprezentanţii instituţiilor europene la cel mai înalt nivel, şansele României de a adera la spaţiul Schengen, mai ales în formula accederii etapizate, au crescut simţitor".

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE