După o apariție meteorică drept variantă de prim-ministru, Eugen Tomac continuă să facă dezvăluiri, deși, între timp, Nicușor Dan l-a desemnat pe Adrian Veștea pentru această funcție.
Tomac spune că partidele PNL și PSD au refuzat guvernul propus de el, care urma să fie unul de tehnocrați și care ar fi fost singura soluție pe care nimeni nu a negat-o.
PSD și PNL ar fi fost singurele partide care nu au refuzat un guvern tehnocrat
„Personal, mi-aș dori ca țara să-și încheie această criză politică pentru că, dacă partidele din Parlament, pro-europene, ar fi fost consecvente cu pozițiile pe care le-au avut, nu am fi ajuns în acest impas. În calitate de consilier al președintelui, am avut prilejul de a participa la consultările cu partidele politice și înainte de moțiune și după moțiune. Imediat după moțiune, președintele a consultat partidele politice pentru a căuta o soluție rezonabilă care să pună la aceeași masă toate partidele din fosta coaliție.
Opțiunea pe care PNL și PSD nu au refuzat-o a fost aceea de a încerca să formăm un guvern de tehnocrați, astfel încât proiectele și prioritățile care țin de PNR, de OCDE și inclusiv de atragerea banilor SAFE să găsească acest consens necesar.
La consultările pe care le-am avut la Palatul Cotroceni și ulterior, în discuțiile informale ale președintelui României cu liderii politici, dacă UDMR a avut rezerve din prima clipă în ceea ce privește un guvern tehnocrat și a menținut această linie constantă, la USR opiniile au fost împărțite în ceea ce privește guvernul tehnocrat. PNL și PSD au fost singurele partide care au manifestat deschidere cu privire la această formulă.
Nu doar că lucrurile se conturau în această direcție și subliniez cât se poate de clar că noi am mers inclusiv pe formula pe care, evident, partidele dădeau semne că o agreează ca nu doar miniștrii să fie în afara arcului politic parlamentar al fostei coaliții, ci inclusiv secretarii de stat și prefecții. Deci eu, inclusiv în discuțiile pe care le-am avut cu colegii din PNL și cu domnul președinte Bolojan, am spus cât se poate de clar că sunt dispus să fac două lucruri pe care nu le agreaserăm cu ceilalți actori politici, anume să înlocuiesc orice nume care ridică semne de întrebare”, a spus Eugen Tomac, la Digi 24.
El lasă să se înțeleagă că vina ar fi a celor de la PNL, mai ales după episodul cu Ciprian Ciucu. Tomac a recunoscut că i-a propus primarului general să vină la Ministerul Dezvoltării.
Eugen Tomac: „I-am propus domnului Ciucu să vină în locul domnului Ioana și la Ministerul Dezvoltării, pentru că are o experiență foarte bună. Dacă domnul Ciucu spunea nu vin eu, dar îl trimit pe un alt coleg apropiat PNL sau în care am foarte multă încredere că este un expert pregătit să gestioneze acest portofoliu, evident că aș fi tratat cu foarte multă seriozitate.
Miza noastră a fost să găsim consensul necesar pentru a depăși acest moment de criză, dându-le timp partidelor să vină cu altă opțiune politică ulterior. Ulterior, poziția pe care PNL a avut-o nu a mai fost consecventă cu prima abordare pe care a avut-o atunci când a fost la consultări și, evident, în discuțiile ulterioare. Asta este un aspect extrem de important, pentru că eu nu am putut intra în toate aceste detalii atât timp cât am fost în negocieri.”
Tomac susține că habar nu avea de mutarea cu Veștea, de duminică, 14 iunie: „În momentul în care am fost sigur că trebuie să merg în Parlament, îmi lipseau doar câteva voturi. În cursul zilei de sâmbătă aveam peste 200 de voturi. Cel mai important aspect însă pe care vreau să-l subliniez, e că eu nu am fost dispus sub nicio formă să intru în negocieri netransparente. Pentru mine, a fost extrem de important să rămână în această logică a unui guvern cu membrii apolitici, pentru că așa a fost înțelegerea.”
