După ce a amânat legea pensiilor magistraților, CCR poate da o nouă amânare: „Trebuie găsite motive serioase să-și schimbe practica"

Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat pentru 8 octombrie decizia în cazul a patru dintre cele cinci legi pentru care Guvernul și-a asumat responsabilitatea. Printre acestea se află și cea referitoare la pensiile magistraților.

Această problemă a creat mereu nemulțumiri în societate, pentru că lumea este scandalizată, în principal, de cuantumul acestor pensii și de vârsta de pensionare.

  • În acest moment, pensia magistraţilor se calculează la procentul de 80% din ultimul venit brut. Astfel, pensia medie a unui magistrat este de 25.000 de lei. Noua lege propune 70% din venitul net, nu din cel brut.

CCR poate da o nouă amânare în cazul pensiilor magistraților

În direct la Euronews România, în cadrul emisiunii Vocile care contează, fostul președinte al CCR, Augustin Zegrean, a spus că este posibilă chiar o nouă amânare.

Augustin Zegrean, fost președinte al CCR: „Au avut decizii la care au cântărit și 4-5 luni. Deci nu e nimic special în chestia asta, din experiența mea dobândită pe acolo. În situația de astăzi, probabil că nu au apucat să citească toate dosarele, pentru că erau totuși cinci dosare.

Juriștii scriu enorm, văd sentințe de sute de pagini. Este anormal, dar asta este. Întotdeauna sunt motive de amânare, ori că n-au primit răspunsul de la toate instituțiile statului, pentru că ei sunt obligați, în astfel de situații, să ceară puncte de vedere la președintele Camerei Deputaților, președintele Senatului, Avocatul Poporului și prim-ministru. Dacă toți au scris sute de pagini, atunci este evident că acesta a fost motivul pentru care s-a amânat.

Eu am citit doar un punct de vedere trimis de asociațiile judecătorilor și ale procurorilor, care este imens, imens, imens. Atâtea pagini erau destule pentru tot dosarul. Plus că trebuie să verifici și nota de fundamentare făcută de Guvern și multe altele. Eu zic că e un lucru bun, pentru că, decât să dai o hotărâre pripită, mai bine o mai amâni și o mai gândești. Problema este că nu au dat nicio explicație. Puteau să dea un comunicat și era toată lumea liniștită.

Dar am văzut și o consecință bună a acestei amânări, faptul că prim-ministrul nu mai vrea să demisioneze, indiferent ce decizie vor pronunța. E de bine ce se întâmplă.

Da, e posibilă o nouă amânare și cred că așa se va întâmpla. Primul termen a fost admis prea devreme, ei nu s-au gândit că nu pot să facă cinci dosare în două săptămâni. Totuși, nu e în regulă, nu au planificat bine lucrurile. Dar nu au un termen în care să răspundă.

Am văzut că apar tot felul de speculații, că legea trebuia să intre la 1 octombrie și că, din cauza acestei amânări, Curtea va trebui să dea legea obligatoriu înapoi la Parlament. Nu e chiar așa. Dacă CCR va respinge legea, atunci ea se întoarce oricum la Parlament și parlamentarii, dacă găsesc soluții să înlăture problemele de neconstituționalitate, revin cu legea. Dacă nu, nu. Practica este că o lege declarată neconstituțională înainte de promulgare rar se mai întoarce la CCR. Adică o abandonează. De regulă, motivul pentru care se declară neconstituțională este ceea ce îl interesează pe legiuitor. Este o decizie a CCR și trebuie să știe lumea că o soluție declarată neconstituțională nu mai poate fi adusă într-o altă lege.

Am tot spus, dar unii se supără. CCR are cel puțin trei decizii, 2011, 2012, 2020, pe această poveste a pensiilor magistraților. Deci Constituția spune, la articolul 147, că deciziile CCR sunt general obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial. Ceea ce înseamnă că nu sunt obligatorii numai pentru popor, ci și pentru CCR. Și CCR, dacă vrea să treacă legea aceasta, va trebui să găsească motive foarte serioase să-și schimbe practica. Este posibilă schimbarea practicii, dar nu oricum, ci în condiții foarte serioase."

Există însă două precizări. Ultima dată când CCR a analizat o lege privind pensiile magistraților, adică în 2020, ea a fost respinsă doar pentru motivul că vârsta de pensionare creștea prea rapid. De această dată, legea a fost creată în așa fel încât vârsta de pensionare să crească mai lent.

Totodată, istoria a arătat că CCR nu a ținut cont chiar de propriile hotărâri. Deputatul USR Alexandru Dimitriu amintește că, în 2009-2010, când au fost tăiate pensiile pensiile speciale, reglementările anterioare ale CCR spunea că ele nu pot fi tăiate, pentru că reprezintă un drept câștigat. Însă ulterior le-a tăiat. Cu precizarea că atunci nu era vorba de pensiile magistraților, ci de pensiile celorlalte categorii de „speciali”.

Dar specialiștii din guvern dau asigurări că noua lege nu are nimic în comun cu precedentele.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE