Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Donald Trump spune că este supărat pe NATO și anunță că a ordonat întreruperea tuturor schimburilor comerciale cu Spania

Președintele american Donald Trump a declarat miercuri, la Ankara, că este nemulțumit de NATO și că Statele Unite au fost tratate nedrept în cadrul Alianței. Totodată, liderul de la Casa Albă a anunțat că i-a cerut secretarului Trezoreriei SUA, Scott Bessent, să oprească toate schimburile comerciale cu Spania, pe care a numit-o un „partener teribil” în NATO, transmite Agerpres.

Trump a făcut declarațiile alături de secretarul general al NATO, Mark Rutte, înaintea începerii summitului Alianței de la Ankara.

Trump: „Nu vreau afaceri cu Spania”

Președintele american a afirmat că a decis să întrerupă schimburile comerciale cu Spania și a criticat dur Madridul.

„Nu vreau afaceri cu ei”, a insistat Donald Trump, referindu-se la Spania.

Liderul american a declarat că nu este mulțumit de NATO, invocând situațiile legate de Groenlanda și Iran.

„Groenlanda este o mare problemă pentru noi”, a spus Trump, după ce marți afirmase că teritoriul semiautonom danez ar trebui să fie controlat de Statele Unite, și nu de Danemarca.

Declarația a fost urmată de o reacție din partea premierului danez, Mette Frederiksen, care a reiterat că „Groenlanda nu este de vânzare”.

Trump: „Cred că s-a terminat”

Referindu-se la memorandumul de înțelegere privind încetarea ostilităților cu Iranul, președintele american a declarat că acesta nu mai produce efecte.

„Cred că e terminat. Nu vreau să am de-a face cu ei, sunt oameni bolnavi”, a spus Donald Trump despre liderii iranieni.

Declarațiile vin în contextul escaladării tensiunilor din Orientul Mijlociu. Statele Unite au atacat peste 80 de ținte din Iran, ca răspuns la atacurile iraniene asupra unor nave comerciale din Strâmtoarea Ormuz, iar Teheranul a anunțat ulterior că a lovit baze militare americane din Kuweit și Bahrain.

Washingtonul a reintrodus și sancțiunile economice asupra petrolului iranian. În același timp, ambele părți se acuză reciproc de încălcarea memorandumului de înțelegere semnat pe 17 iunie pentru încetarea conflictului început pe 28 februarie.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

Donald Trump spune că este supărat pe NATO și anunță că a ordonat întreruperea tuturor schimburilor comerciale cu Spania