Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Donald Trump nu mai are imunitate pentru procesul privind incidentele de la Capitoliu

O instanță din Washington a decis, în apel, că Donald Trump nu mai are imunitate într-unul dintre cele patru dosare deschise pe numele său, cel privind incidentele de la Capitoliu. Președinții SUA au imunitate în procesele civile numai pentru acțiuni oficiale, așa că instanța s-a pronunțat clar în această speță.

Astfel, fostul președinte al SUA poate fi cercetat pentru că acționa "în calitatea sa personală de candidat la președinție" în momentul în care și-a îndemnat susținătorii să recurgă la acele violențe de pe data de 6 ianuarie 2021.

Donald Trump nu mai are imunitate în dosarul privind incidentele de la Capitoliu

Decizia a fost luată în baza unei legi vechi de 150 de ani, care interzice folosirea forței, amenințările sau intimidarea pentru a împiedica oficialii guvernamentali să-și îndeplinească atribuțiile, conform CNN.

În 2021, doi polițiști de la Capitoliu și mai mulți parlamentari democrați l-au dat în judecată pe Trump, pentru incidentele de la Capitoliu, care urmăreau răsturnarea rezultatelor alegerilor prezidențiale din decembrie 2020, când Trump a fost învins de Joe Biden. La acea vreme, Donald Trump a spus că "alegerile au fost trucate" și le-a cerut susținătorilor săi să meargă la Capitoliu și "să lupte pentru această nedreptate".

În aceste condiții, Curtea de Apel a decis, prin vocea judecătoarei Tanya Chutkan, că nu există fundament legal prin care imunitatea unui președinte american să fie păstrată după încetarea mandatului.

Vestea vine în contextul în care Donald Trump (77 de ani) își dorește un nou mandat la președinția SUA și este văzut ca favorit.

Procesul de la Washington împotriva fostului preşedinte al SUA, Donald Trump, privind încercările sale de a răsturna rezultatul alegerilor prezidenţiale din SUA din 2020 va începe pe 4 martie 2024.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE