Donald Trump cere oprirea luptelor „pe actuala linie a frontului” în Ucraina: „Ambele părți ar trebui să meargă acasă”

Opriți luptele pe actuala linie a frontului și mai târziu veți discuta și despre pace, le transmite președintele Donald Trump liderilor Ucrainei și Rusiei. Această soluție ar însemna însă divizarea regiunii Donbas din estul Ucrainei, deci o cedare masivă de teritorii. Ideea nu este însă acceptată de Kiev, care de luni bune se chinuie să reziste atacurilor Rusiei în estul țării.

Vladimir Putin cere Ucrainei să cedeze toată regiunea estică Donbas, să renunțe la ambițiile de a adera la NATO, să rămână neutră și să nu accepte trupe occidentale în țară. Iar Donald Trump pare a fi de acord, cel puțin parțial, cu astfel de cereri. Liderul de la Casa Albă crede că aproximativ 78% din teritoriul Donbasului a fost deja luat de Rusia. Întrebat ce crede că ar trebui făcut cu regiunea Donbas, Trump a spus, citez, să fie tăiată așa cum este. Acum este tăiată. Ei pot să negocieze ceva mai târziu.

Donald Trump, președintele SUA: „M-am întâlnit cu președintele Zelenski, după cum știți, și am avut o întâlnire foarte bună, o întâlnire foarte cordială. În opinia mea, ar trebui să oprească războiul imediat. Pe linia de luptă oriunde ar fi, altfel este prea complicat. Te oprești la linia de luptă și ambele părți ar trebui să meargă acasă, să meargă la familiile lor, să oprească uciderea și asta ar trebui să fie. Opriți-vă chiar acum la linia de luptă. I-am spus asta președintelui Zelenski. I-am spus-o președintelui Putin.” 

Trump neagă că ar fi cerut Ucrainei să cedeze Donbasul

Donald Trump susține însă că nu i-a spus președintelui ucrainean Volodimir Zelenski să cedeze Donbasul Rusiei și afirmă că nu a discutat niciodată despre acest lucru. Totuși, cotidianul Financial Times, citând surse anonime, scrie că Trump l-ar fi îndemnat pe Zelenski în timpul întâlnirii lor de vineri de la Washington să renunțe la întregul Donbas pentru a pune capăt războiului. O astfel de decizie i-ar permite președintelui rus Vladimir Putin să atingă unul dintre obiectivele sale cheie în războiul pe care l-a început în februarie 2022.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Problema teritoriului este o chestiune foarte sensibilă, foarte sensibilă și cea mai dificilă, într-adevăr, întrebare. Poziția mea, știu că Rusia are o altă poziție, vor să ocupe totul, dar acum doresc, înainte de orice fel de încetare a focului, să facă o înțelegere despre pământ, despre teritoriile noastre. Poziția noastră este că, uite, mai întâi avem nevoie de o încetare a focului. Așa că trebuie să stăm și să vorbim și să înțelegem unde suntem și cred că acesta este cel mai important prim pas.”

Înainte de 2014, regiunea industrială Donbas (formată din provinciile Donețk și Lugansk, n.red.) avea o populație de aproximativ 6,5 milioane și era nucleul industriei grele a Ucrainei, bogată în cărbune și fier. Predarea Donețkului și Luganskului ar însemna că Rusia ar câștiga fără luptă teritorii pe care nu a reușit să le cucerească militar. În plus, Kievul ar pierde o centură defensivă bine fortificată în partea aflată încă sub control ucrainean a Donbasului.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE