Noi ordine controversate au fost semnate de Donald Trump. Președintele american și-a retras țara din 66 de organizații internaționale, pentrui că „nu mai servesc interesele americane”, după cum a motivat Casa Albă, care susține că aceste organizații promovează „politici climatice radicale, guvernanţă globală şi programe ideologice care intră în conflict cu suveranitatea şi puterea economică a SUA”.
SUA s-au retras din 66 de organizații internaționale
Din cele 66 de organizații, 31 sunt afiliate ONU, iar cel mai important este UNFCCC, adică tratatul internațional de bază privind schimbările climatice. Statele Unite ale Americii s-au retras și din UNFPA, adică Fondul Națiunilor Unite pentru Populație, după ce americanii și-au redus finanțarea în 2025. SUA au părărit și UN Women, o organizație care promovează egalitatea de gen și emanciparea femeilor, conform Reuters.
În motivarea publicată de Casa Albă, se precizează că aceste retrageri „vor pune capăt finanţării şi implicării contribuabililor americani în entităţi care promovează agende globaliste în detrimentul priorităţilor SUA sau care abordează probleme importante în mod ineficient, astfel încât banii contribuabililor americani să fie alocaţi în mod optim în alte moduri pentru a sprijini misiunile relevante.
Contribuabilii americani au cheltuit miliarde de dolari pentru aceste organizații, cu puține beneficii, în timp ce acestea critică adesea politicile SUA, promovează agende contrare valorilor noastre sau risipesc banii contribuabililor pretinzând că abordează probleme importante fără a obține rezultate reale. Prin retragerea din aceste entități, președintele Trump economisește banii contribuabililor și redirecționează resursele către prioritățile America First”.
