Distracție pe litoral, în minivacanța de 1 Mai

Muzică, focuri de tabără și sunetul mării au scris, din nou, povestea unei nopți magice la Vama Veche. Pentru unii e deja o tradiție, pentru alții, prima întâlnire cu spiritul liber al Vămii.

Zeci de mii de turiști, pe litoral

Cu toții, însă, au același scop: să lase grijile deoparte și să se distreze. Minivacanța continuă, iar pe litoral sunt așteptați zilele acestea zeci de mii de turiști.

După ce au petrecut sub cerul liber, la lumina stelelor și a focurilor de tabără, turiștii care au sosit deja la mare au continuat maratonul distracției de 1 mai.

Temperatura apei mării: 7 grade

La orele amiezii, plaja era plină de turiști veniți din toate colțurile țării. În timp ce mulți s-au lăsat doar mângâiați de soarele blând al primăverii, alții s-au aruncat direct în mare, în ciuda apei reci, de doar 7 grade.

În această minivacanță, pe litoralul românesc sunt așteptați 50 de mii de turiști.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE