Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

UPDATE. Bugetul României pe 2025, adoptat în plenul Parlamentului: 4.000 de amendamente depuse de deputați și senatori au fost supuse votului

Update: Plenul reunit al Parlamentului a adoptat atât proiectul bugetului de stat și cât și proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat.

După dezbateri maraton în comisiile de specialitate care s-au întins pana la 5 dimineața, ședința de plen comun a început astăzi cu huiduieli și cereri de demisie pe marginea textului de act normativ.

Nu mai puțin 4.000 de amendamente depuse de deputați și senatori au fost supuse dezbaterii și votului. Amendamentul propus de USR privind fondurile petru Primăria Municipiului București, susținut de Nicușor Dan, a fost respins atât de comisii cât și de plen.

Dezbaterea în ședința de plen a proiectului legii bugetului de stat și a proiectului legii bugetului asigurărilor sociale de stat a început cu scandal. Mai mulți parlamentari ai partidelor AUR, SOS și POT au cerut demisia premierului și au ridicat pancarte pe care scrie NORDIS.

După scurta pauză de scandări, Marcel Ciolacu a trecut în revistă principalii indicatori ai bugetului României pentru 2025. Ministul Finațelor, Tanczos Barna, a subliniat contribuția de la buget pentru pensiile din sistemul public.

Bugetul prevede și alocări record în valoare de 150 de miliarde de lei pentru investiții. La capitolul cheltuieli, ministerele trebuie să-și scadă cheltuielile de personal cu 5%, cu excepția Sănătății, Educației, Apărării și Internelor. Un buget realizat într-o perioadă complicată din punct de vedere economic și deloc pe placul opoziției.

Din tabăra puterii, parlamentarii le-au dat replica colegilor din opoziție. Experți în economie au explicat la Vocile care contează că bugetul statului pe anul 2025 nu este unul realist.

06/02/2025 , 07:39

Bugetul, adoptat în comisiile reunite buget-finanțe

Bugetul pentru 2025 a fost adoptat marți-noapte în comisiile reunite de buget, finante. Au fost 18 ore de dezbateri, mii de amendamente depuse. Foarte puține, admise.

Unele ședințe au durat doar 15 minute, chiar dacă parlamentarii au avut pe mână soarta a miliarde de lei. Graba e mare - senatorii și deputații vor ca azi proietul de buget să ajungă în plen, iar joi să primească votul final.

Ministrul Finanțelor a subliniat din nou și în fața senatorilor și deputatilor că anul acesta nu vor crește pensiile și salariile, dar nici nu vor fi majorate taxele și impozitele.

Dezbaterile în Comisiile de specialitate au început la ora 8.00 și s-au desfășurat ca la un concurs de viteză. Au fost întâlniri în care prezentarea, discuțiile, votul și avizarea s-au încheiat în doar un sfert de oră. Prezența parlamentarilor a fost destul de redusă, iar multe scaune au fost goale.

Problema ajutorului promis pensionarilor a rămas în continuare fără răspuns. Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, a evitat să spună la ce sumă se pot aștepta oamenii când a fost întrebată despre ajutorul care ar trebui să ajungă la pensionari anul acesta, în condițiile în care valoarea punctului de pensie nu a fost actualizată cu nivelul inflației.

Cei mai mulți miniștri au fost mulțumiți de bugetul pe care îl vor primi. Ministerul Apărării, de exemplu, va beneficia de 2,5% din PIB.

Nicușor Dan s-a plâns că instituția pe care o conduce a primit bani prea puțini, în timp ce edilii de sectoare vor avea în conturi sume consistente. A adus din nou în discuție referendumul din 24 noiembrie 2024.

În doar șase ore, dezbaterile s-au mutat în comisiile reunite de buget și finanțe, ultimul pas înainte să se ajungă în plenul Parlamentului. Aici s-a „bătut” recordul de viteză pentru că unul dintre ministere a avut bugetul aprobat în mai puțin de un minut.

Ministrul a mai spus că produsul intern brut este prevăzut să ajungă la 1.912 miliarde de lei, iar 150 de miliarde vor fi direcționate către investiții. Inflația anuală este prognozată la 4,4%, iar creșterea economică va fi de 2,5%.

Știrea inițială: Parlamentul a început dezbaterea bugetului pentru 2025. Însă totul se va desfășoară pe repede înainte.

Guvernul a prevăzut inclusiv bani pentru proiectele propuse de fiecare parlamentar ca să-și asigure liniștea.

Lucrurile se derulează cu destul de mare viteză. În jur de zece minute durează avizarea bugetului pentru fiecare instituție în parte. Sunt avize favorabile și foarte puțini din opoziție care încearcă să pună bețe în roate miniștrilor sau reprezentanților instituțiilor care vin aici să își susțină bugetele.

Momentan nu sunt discuții consistente pe fond, va începe însă în curând dezbaterea comisiilor pe buget reunit unde se va discuta pe fond și fiecare reprezentant își va susține bugetul. 

Nu ne așteptăm la mari modificări, proiectul prezentat de guvern trebuie să fie bătut în cuie, știm că nu există bani pentru prea multe realizări în 2025. 

AUR a depus peste 4600 de amendamente la proiectul de buget

Numai reprezentanții AUR au anunțat cu foarte puțin timp în urmă că au depus aproximativ 4670 de amendamente. Vom vedea dacă vor să le susțină pe toate pentru că acest lucru ar da peste cap programul guvernului și anume ca în două zile jumătate bugetul să treacă cu viteza luminii în Parlament fără dezbateri foarte ample.

În mod normal ar fi durat o săptămână dacă amendamentele ar fi fost dezbătute unul câte unul.

Potrivit informațiilor Euronews, cei din guvern au încercat să se asigure că  parlamentarii  nu le vor pune probleme, nu îi vor întârzia și că fiecare parlamentar va primi o sumă de bani, poate chiar până la 750.000 de lei pentru comunitatea pe care o reprezintă. 

Marcel Ciolacu spunea că nu se vor mai face diferențe între putere și opoziție. Despre buget știm că atinge 1.900 de miliarde ceea ce înseamnă o realizare cu adevărat, dar sunt foarte multe reduceri de cheltuieli care trebuie făcute pentru a ne încadra în deficitul de 7% pe care și l-au asumat guvernanții.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE