Decizie crucială, așteptată la Curtea de Apel București. Magistrații se pronunță cu privire la numirea a doi judecători CCR

Pe fondul tensiunilor din Justiție și chiar în ziua în care CCR are de luat o decizie privind reforma pensiilor magistraților, Curtea de Apel București este așteptată cu o soluție într-un caz delicat.

Pe 16 ianurie 2026, se analizează contestația făcută de Silvia Uscov, membră AUR, care susține că numirile lui Dacian Dragoș (propus de președintele Nicușor Dan) și Mihai Busuioc (propus de Senat, din partea PSD), nu respectă legea. Cei doi nu ar avea „vechime de cel puțin 18 ani în activitatea juridică sau în învățământul juridic superior”. Suspendarea numirilor ar adânci criza.

Joi, Curtea de Apel București a respins cererea de recuzare a judecătoarei Olimpiea Creţeanu, cea care urmează să decidă în cazul numirilor lui Dragoș și Busuioc la CCR. News.ro citează surse judiciare conform cărora Administrația Prezidențială ar fi depus-o.

Cine este judecătorul Dacian Dragoș

Dacian Dragoș a făcut parte din echipa de avocați care a câștigat procesul intentat statului român de către Roșia Montană Gold Corporation. Eventuala suspendare a decretului prin care a fost numit, de către Curtea de Apel București, ar fi o decizie executorie și ar reprezenta o premieră în Justiție.

Numit de președintele Nicușor Dan, Dragoș are o carieră de peste 12 ani în domeniul universitar. Din mai 2013, este profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative, UBB Cluj. În paralel, din iulie 2023 este și conducător de doctorat la Școala doctorală de Drept, UBB Cluj.

Între 2016-2017 și 2020 – 2023, a fost președintele Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Ministerul Educației. Între 2020-2023, expert al Băncii Mondiale în domeniul achizițiilor publice, iar între 2024-2025 a făcut consultanță juridică pentru Suprevizorul proiectului de metrou Cluj-Napoca.

În martie 2024, Dacian Dragoș a făcut parte din echipa de avocați care a câștigat procesul intentat statului de către Roșia Montană Gold Corporation. Administrația prezidențială spune că a contribuit la elaborarea Codului de procedură administrativă, între 2006-2008 și 2020-2021, și a Codului Administrativ, între 2010-2011.

Cine este judecătorul Mihai Busuioc

În cazul lui Mihai Busuioc, Curtea Constituțională a mai decis, în iulie 2025, că numirea sa este constituțională pentru că are vechime și îndeplinește condițiile legale. S-a întâmplat urmare a unei alte contestații, depuse de un grup de senatori din partidul SOS, condus de Diana Șoșoacă.

Busuioc, propus de Senat din partea PSD, a terminat Dreptul la Universitatea Nicolae Titulescu, București, în 2002. Iar în perioada 2005-2007, a urmat cursurile de Master „Drept funciar, publicitate imobiliară și cadastru”, la Universitatea Constantin Brâncuși, Târgu Jiu.

Cea mai importantă funcție pe care a deținut-o a fost șefia Curții de Conturi, între 2017-2025. Anterior, a lucrat timp de trei ani la Ministerul Dezvoltări, în funcția de consilier și secretar general adjunct.

Mihai Busioc are o experiență de aproape 20 de ani pe probleme de carte funciară. Cea mai mare parte din carieră a petrecut-o la Agenția Națională de Cadastru, unde în perioada 2004-2014 a fost șef serviciu, director general și președinte al Consiliului de Administrație. Între 1999-2004 a fost conducător principal de carte funciară, Judecătoria Sectorului 4, București.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5