În contextul în care mulți specialiști discută despre crearea „Statelor Unite Europene”, Kaja Kallas vorbește despre faptul că o armată europeană comună nu este o idee oportună.
„Nu cred că o armată europeană comună este un lucru bun”, spune șefa diplomației comunitare. Kaja Kallas susține că problema ar fi lanțul de comandă, pentru că ar apărea întârzieri în luarea deciziilor.
De ce nu ar fi oportună o armată europeană comună
Declarațiile sale au venit în timpul Conferinței de Securitate de la Oslo, unde liderii țărilor nordice au amintit că ei sunt primii care sunt chemați să răspundă unor acțiuni ale flotei Rusiei în caz de conflict.
Discuțiile despre o armată europeană au reapărut pe măsură ce tensiunile din NATO cresc, alimentate de amenințările președintelui Trump de a anexa Groenlanda. Chiar și așa, Kaja Kallas respinge apelurile pentru o armată la nivel european și avertizează că aceasta ar putea fi extrem de periculoasă, pentru că, de fapt, întârzierile ar fi foarte mari, iar cheltuielile ar fi enorme.
Kaja Kallas, șefa diplomației europene: „Dacă ești deja parte din NATO, nu poți crea o armată separată în afară de cea pe care o ai deja. Pentru că, în termeni de criză, ceea ce este cel mai important este lanțul de comandă, adică cine dă ordine și cui dă. Iar dacă ai armata europeană și apoi armata NATO, atunci mingea pur și simplu cade între scaune și asta este extrem, extrem de periculos. De aceea spun că trebuie să întărim apărarea europeană care face parte și ea din NATO. Este cu adevărat complementară NATO. Să nu aruncăm NATO pe fereastră.”
În timp ce Kaja Kallas pledează de fapt pentru întărirea cooperării militare în cadrul NATO și nu în plan european, premierul Norvegiei amintește de declarațiile președintelui american Donald Trump, care a anunțat că prioritățile sale sunt în altă parte a globului. Oficialul norvegian spune că, de fapt, țările nordice sunt cele care asigură, în parte, securitatea Statelor Unite, monitorizând activitatea flotei Rusiei și transmițând rapid informațiile la Washington.
Jonas Store, premierul Norvegiei: „Când l-am întâlnit pe președintele Trump pentru prima dată, l-am privit în ochi și i-am spus că este important ca un prim-ministru norvegian să se uite în ochii unui președinte american și să îi spună: la 100 de kilometri de granița mea este cel mai mare arsenal nuclear din lume. Și nu este îndreptată împotriva mea, domnule președinte, ci împotriva dumneavoastră. Și contează că monitorizăm acele submarine. Știm când pleacă din port, știm când își testează noile sisteme de arme. Și o împărtășim cu voi și colaborăm la monitorizarea acestora. Și de aceea trebuie să spun că sună complet fals când președintele american stă la Davos spunând că 'am dat totul NATO și NATO nu oferă nimic în schimb'. Este greșit".
