Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

De ce este periculoasă Flurona, combinația dintre gripa sezonieră și COVID-19. Explicațiile medicului Gindrovel Dumitra

Publicat de: Dan Stancu

Medicul Gindrovel Dumitra, vicepreședinte al Societății Naționale de Medicina Familiei, a declarat la Euronews că fiecare infecție este periculoasă, luată separat.

„La pacienții cu comorbidități și dacă ar fi o singură infecție ar exista un risc pentru evoluție severă. Și nu doar la pacienții cu comorbidități, ci și la cei care se află într-o anumită grupă de risc, cum ar fi gravidele sau persoanele care au o anumită vârstă. În momentul în care apare o altă infecție, în acel moment - practic - riscul se dublează, dar asta nu înseamnă că și evoluția va fi de fiecare dată mai severă. Practic, factorul de risc numit infecție în cazul pacienților cu comorbidități este ridicat la puterea a doua, atunci când vorbim despre două virusuri care acționează simultan”, spune medicul.

O femeie în vârstă de 74 de ani diagnosticată cu "Flurona", termen folosit de specialişti pentru a descrie infecţia simultană cu virusul gripei sezoniere şi COVID-19, a decedat, a anunţat, luni, managerul Spitalului de Boli Infecţioase "Sf Parascheva" din Iaşi, dr Florin Roşu. Femeia nu era vaccinată.

„Este binecunoscut faptul că numărul de persoane care decedează, în acest moment, de COVID-19, se recrutează în special din rândul celor care nu au nici măcar schemă primară de vaccinare. Acest lucru funcționează și în cazul vaccinului gripal”, care, potrivit lui Gindrovel Dumitra, „funcționează al naibii de bine și ne protejează împotriva formelor severe”. „Este greu de spus acum ce șanse ar fi avut femeia, nu cunosc date despre acest caz”, a adăugat el, precizând că, în general, cei își pierd acum viața fie din cauza COVID, fie din cauza gripei sunt nevaccinați.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE