Daniel Băluță, membru PSD și primarul Sectorului 4, a declarat că un guvern trebuie să aibă în interiorul său o direcție pro-europeană și pro-occidentală, și a subliniat că partidul său, alături de președintele României, întreprinde eforturi pentru un asemenea obiectiv.
În același timp, primarul Sectorului 4 consideră că România va avea un nou guvern într-un timp rezonabil, mai exact în maxim două săptămâni.
Daniel Băluță, primarul sectorului 4: „Un guvern trebuie să aibă în interiorul lui partidele pro-europene și pro-occidentale. Asta este soluția optimă și fiți convinși că PSD, din ce am văzut și președintele României, întreprind împreună eforturi susținute pentru a atinge un astfel de obiectiv.
Am încredere că într-un timp rezonabil, vom putea avea un guvern. Este important să existe negocieri, este important să resetăm un mecanism care din păcate s-a defectat. Este foarte important să punem la punct principii ale unui mod de guvernare sănătos care să pună în prim-plan bunăstarea românilor, mijloace corecte de comunicare, respect între parteneri de coaliție. E un lucru care nu se poate face peste noapte, dar nici nu cred că poate lua suficient de mult timp, astfel încât cred că într-o săptămână, două, se va soluționa această problemă pentru că partidele pro-europene, în cele din urmă, sunt conduse de oameni de stat. Oameni de stat pe care nu-i caracterizează nici orgoliile, nici resentimentele și nu cred că domnul Bolojan, de exemplu, este capabil să plătească polițe”.
