Dani Mocanu și fratele său ar putea fi extrădați în România. Decizia instanței din Italia poate fi atacată

Manelistul Dani Mocanu și fratele său ar putea fi extrădați, după ce Curtea de Apel din Napoli a admis solicitarea autorităților române. Hotărârea instanței italiene nu este una definitivă și poate fi atacată prin recurs.

„Ministerul Justiției informează că, în cursul zilei de astăzi, Curtea de Apel din Napoli, a admis solicitarea autorităților române privind predarea domnilor Mocanu Ionuț Nando și Mocanu Daniel.

Hotărârea pronunțată de instanța italiană reprezintă un succes important al justiției române, confirmând eficiența cooperării judiciare internaționale în materie penală și buna colaborare dintre autoritățile judiciare din România și cele din Republica Italiană.

Precizăm că decizia Curții de Apel din Napoli nu este definitivă, existând posibilitatea formulării unui recurs la instanța supremă din Italia, în conformitate cu legislația în vigoare”, se arată într-un comunicat al Ministerului Justiției.

La mijlocul lunii noiembrie 2025, manelistul Dani Mocanu și fratele său, Ionuț Nando Mocanu, au fost plasați în arest la domiciliu până când are loc procesul de predare a acestora, pe 25 noiembrie, au declarat surse din rândul anchetatorilor pentru Euronews România. Cei doi au fost au fost prinși, luni, în apropierea orașului Napoli din Italia.

Dani Mocanu și fratele au fost dați în urmărire internațională, după ce nu au fost găsiți la domiciliul din Ștefănești, județul Argeș, pentru a fi încarcerați după condamnarea definitivă pentru tentativă de omor.

Frații Mocanu au fost depistați de polițiștii din cadrul Chesturii de Poliție Brescia, împreună cu cei din cadrul Chesturii de Poliție Napoli.

„Cei doi bărbați, din Ștefănești, județul Argeș, au fost condamnați la 4, respectiv 7 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice, mandatele de executare a pedepsei cu închisoarea fiind emise la data de 6 noiembrie 2025.

În prezent, pe teritoriul Italiei, se desfășoară procedurile legale pentru punerea în aplicare a mandatelor europene de arestare, urmând ca, în funcție de decizia autorităților judiciare din această țară, persoanele să fie predate autorităților române”, a anunțat Poliția Română.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5