Guvernul finlandez a anunțat planuri de înăsprire a regulilor pentru obținerea rezidenței permanente prin solicitarea unor perioade de ședere mai lungi, a unor competențe lingvistice și a unei experiențe profesionale, relatează AFP, citată de Agerpres.
Finlanda va adopta reguli mai restrictive pentru rezidența permanentă
Guvernul de coaliție finlandez, care a ajuns la putere în 2023 și din care face parte Partidul Finlandezilor de extremă dreapta, s-a angajat să ia măsuri drastice împotriva imigrației.
„Integrarea cu succes va fi o condiție prealabilă pentru obținerea unui permis de ședere permanentă”, a declarat ministrul de interne, Mari Rantanen.
Perioada de ședere continuă necesară pentru obținerea unui permis de rezidență permanentă va crește la șase ani de la patru ani cât este în prezent, conform unei propuneri înaintate de guvern. În plus, solicitanții de rezidență permanentă vor trebui să demonstreze o competență „satisfăcătoare” în una dintre cele două limbi oficiale, finlandeza sau suedeza, și să aibă cel puțin doi ani de experiență profesională în Finlanda, a declarat guvernul într-un comunicat.
O cerere pentru un permis de ședere permanentă după patru ani va fi totuși acceptată în anumite circumstanțe, a declarat guvernul, fiind necesară una dintre cele trei condiții: un venit anual minim de 40.000 de euro; o diplomă de masterat sau o diplomă postuniversitară recunoscută în Finlanda și doi ani de experiență profesională în țară; sau să se demonstreze o „competență avansată în limba finlandeză sau suedeză” și existența a trei ani de experiență profesională în Finlanda.
„Dacă solicitantul îndeplinește cerințele de experiență profesională, acesta poate utiliza indemnizația de șomaj sau de ajutor social doar pentru maximum trei luni”, a precizat guvernul.