Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Controverse după „manifestul” Palantir: acuzații de ideologie extremistă și avertismente privind armele AI

Compania americană de tehnologie Palantir Technologies se află în centrul unei controverse după publicarea unui mesaj pe rețeaua X, descris drept un „manifest” în 22 de puncte, scrie Euronews.com.

Postarea, care rezumă ideile din cartea „The Technological Republic”, semnată de CEO-ul Alex Karp și de Nicholas Zamiska, a stârnit reacții critice din partea politicienilor și experților.

Printre afirmațiile contestate se numără ideea că „unele culturi au produs progrese esențiale, în timp ce altele rămân disfuncționale și regresive”, dar și apeluri la reintroducerea serviciului național, la un rol mai mare al religiei în viața publică și la renunțarea la „limitările postbelice” impuse unor state precum Germania și Japonia.

Publicația Engadget a descris mesajul drept „asemănător delirului unui personaj negativ din benzi desenate”, în timp ce economisul grec Yanis Varoufakis a avertizat că „roboții ucigași alimentați de inteligență artificială sunt pe cale să apară”.

Critici au venit și din mediul politic britanic. Victoria Collins a declarat, citată de The Guardian, că un astfel de discurs ridică semne de întrebare serioase privind rolul companiei în serviciile publice: „O companie cu asemenea motivații ideologice și lipsă de respect față de statul de drept nu ar trebui să fie implicată în servicii publice”.

Palantir Technologies este una dintre cele mai mari firme de analiză de date la nivel global și colaborează cu guverne, armate și agenții de securitate, inclusiv cu sistemul de sănătate publică din Marea Britanie. Fondată în 2003 de Alex Karp și miliardarul Peter Thiel, compania are legături strânse cu instituții guvernamentale americane.

La rândul său, Eliot Higgins, fondatorul platformei de investigații Bellingcat, a subliniat că ideile promovate nu sunt doar teoretice, ci reflectă interesele unei companii care își construiește veniturile în jurul politicilor pe care le susține.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE