Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Ce este MyCNPP, aplicația gratuită prin care poți verifica de pe telefon vechimea în muncă și pensia

Pensia, vechimea în muncă și momentul în care ne putem pensiona sunt informații care pot fi verificate acum direct de pe telefonul mobil, printr-o nouă aplicație gratuită, creată de Casa Națională de Pensii. Noua platformă, MyCNPP, este destinată atât celor care muncesc, cât și pensionarilor și ar urma să reducă drumurile la ghișee.

MyCNPP, aplicația care oferă acces la informațiile despre pensie

Prin aplicația MyCNPP, se pot verifica inclusiv contribuțiile la Pilonul II, punctajele acumulate și se pot obține estimări privind viitoarea pensie.

Cei care sunt deja pensionari și primesc banii în contul bancar își pot consulta lunar talonul electronic. În plus, cererile către Casa de Pensii pot fi trimise și urmărite online, iar documentele oficiale pot fi descărcate în format PDF.

Aplicația este disponibilă gratuit pentru telefoanele cu Android și iOS. Pentru autentificare, utilizatorii au nevoie de un cont personal CNPP sau de identitatea digitală ROeID.

Anca Burtăverde, reprezentant al Casei Naționale de Pensii: „Pensionarii care au optat pentru talonul electronic îl pot consulta direct din aplicație, pot depune cereri online și, foarte important, pot urmări ce se întâmplă cu ele, în ce stadiu se află, pot genera rapoarte despre stagiile de cotizare, dar și rapoarte care conțin informații din decizia de pensie. Avem și două simulatoare. Unul estimează valoarea viitoarei pensii, iar celălalt arată când ar putea o persoană să se pensioneze. În cazul simulatorului pentru vârsta de pensionare, utilizatorii pot introduce și informații despre eventualele grupe de muncă sau despre copii, astfel încât estimarea să țină cont de situația fiecăruia.

Sigur, dacă o persoană mai are 25 sau 30 de ani până la pensie, este greu de anticipat exact cum vor evolua salariile. În schimb, pentru cineva care mai are, să spunem, trei sau cinci ani până la pensionare, estimarea poate fi mult mai apropiată de realitate. Dacă o persoană a lucrat, să spunem, în Italia, Spania, Germania, perioadele respective nu sunt automate în cont pentru că ele sunt înregistrare în sistemele de pensii ale țărilor respective.”

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE