Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Contestații Bac 2024. Când se depun cererile și cum arată un model de contestație

Elevii care au susținut examenul de bacalaureat în sesiunea de vară au aflat luni primele rezultate la Bac 2024. În aceeași zi, ei pot depune contestații, dacă nu sunt mulțumiți de notele pe care le-au obținut.

Notele finale, după rezolvarea contestațiilor, vor fi afișate pe 12 iulie.

Sinteza rezultatelor la Bac 2024

Rata cumulată de promovare (înainte de contestații) este de 76,4%: în creștere cu 3,6% față de prima sesiune din anul trecut (72,8%), respectiv cea mai ridicată în ultimii ani (an de referință – 2009).

Pentru promoția curentă, rata de succes este de 81,5%, în creștere cu peste 3% față de prima sesiune din anul anterior (78,4%), în timp ce pentru promoțiile din anii trecuți, procentul se situează la 31,9%, superior cu peste 3%, comparativ cu anul trecut (28,5%). 

39 de candidați au încheiat probele scrise cu media 10.

Cei mai mulți candidați (18.426 – toate promoțiile) au obținut medii situate pe segmentul 9 - 9.49.

4.373 de candidați nu s-au prezentat, iar 103 candidați au fost eliminați.

Numărul notelor de 10 pe probe/discipline de examen:

  • Limba și literatura română: 408;
  • Limba și literatura maternă: 21;
  • Proba obligatorie a profilului: 3.279 (Matematică -2.424 / Istorie - 855);
  • Proba la alegere a profilului și a specializării: 4.866 (cele mai multe note de 10 au fost obținute la disciplina Logică și argumentare: 1.234).

Rezultate Bac 2024 pentru fiecare județ

Rezultate Bac 2024 Alba

Rezultate Bac 2024 Argeș

Rezultate Bac 2024 Arad

Rezultate Bac 2024 București

Rezultate Bac 2024 Bacău

Rezultate Bac 2024 Bihor

Rezultate Bac 2024 Bistrița-Năsăud

Rezultate Bac 2024 Brăila

Rezultate Bac 2024 Botoșani

Rezultate Bac 2024 Brașov

Rezultate Bac 2024 Buzău

Rezultate Bac 2024 Cluj

Rezultate Bac 2024 Călărași

Rezultate Bac 2024 Caraș-Severin

Rezultate Bac 2024 Constanța

Rezultate Bac 2024 Covasna

Rezultate Bac 2024 Dâmbovița

Rezultate Bac 2024 Dolj

Rezultate Bac 2024 Gorj

Rezultate Bac 2024 Galați

Rezultate Bac 2024 Giurgiu

Rezultate Bac 2024 Hunedoara

Rezultate Bac 2024 Harghita

Rezultate Bac 2024 Ilfov

Rezultate Bac 2024 Ialomița

Rezultate Bac 2024 Iași

Rezultate Bac 2024 Mehedinți

Rezultate Bac 2024 Maramureș

Rezultate Bac 2024 Mureș

Rezultate Bac 2024 Neamț

Rezultate Bac 2024 Olt

Rezultate Bac 2024 Prahova

Rezultate Bac 2024 Sibiu

Rezultate Bac 2024 Sălaj

Rezultate Bac 2024 Satu-Mare

Rezultate Bac 2024 Suceava

Rezultate Bac 2024 Tulcea

Rezultate Bac 2024 Timiș

Rezultate Bac 2024 Teleorman

Rezultate Bac 2024 Vâlcea

Rezultate Bac 2024 Vrancea

Rezultate Bac 2024 Vaslui

Când și cum se depun contestațiile la Bac 2024

Rezultatele la examenul de bacalaureat se vor afișa până în ora 12:00, iar contestațiile pot fi depuse în intervalul 12:00 - 18:00. Elevii vor completa o cerere-tip în care vor menționa lucrarea scrisă pe care o doresc reevaluată. Candidații trebuie să aibă în vedere faptul că nota obținută după contestație este cea finală și nu mai poate fi modificată.

Pe cererea de contestație la Bac 2024, candidații vor semna și că au luat la cunoștință că nota se poate modifica prin scădere și că aceea va fi nota finală la respectiva disciplină, luată în calcul și pentru calcularea mediei la Bac 2024.

Model de contestație la Bac 2024

Sursa: cnvs.eu

Care este procedura de recorectare a lucrărilor scrise la Bac 2024

Potrivit ordinului privind organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat, în procsul de rezolvare a contestațiilor, după validarea finalizării evaluării de către cei doi profesori evaluatori, în cazul în care diferența dintre notele celor doi evaluatori este mai mică sau egală cu un punct, este calculată nota finală ca medie aritmetică cu două zecimale a notelor acordate de evaluatori, fără rotunjire, fiind înregistrată în catalogul de bacalaureat.

În cazul în care diferența dintre notele acordate de cei doi profesori evaluatori este mai mare de 1 punct, se procedează astfel:

  • se nominalizează alți doi profesori evaluatori pentru recorectarea lucrării;
  • după finalizarea recorectării lucrării, notele acordate de fiecare din cei patru evaluatori se trec pe lucrare și se înregistrează;
  • se calculează nota finală din cele 4 (patru) note, după eliminarea celor două note - valori extreme, ca medie aritmetică cu două zecimale, fără rotunjire, a celor două note - valori centrale. Media rezultată reprezintă nota finală.

În situația în care se constată o diferență de notare mai mare de 1,5 puncte, în plus sau în minus, între nota de la evaluarea inițială și cea de la contestații, lucrarea este reevaluată de către alți doi profesori evaluatori.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE