Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Concurență la admiterea la medicină: trei candidați au luptat pentru un loc

Publicat de:

A fost o zi plină de emoții pentru aproape 3.500 de tineri care au susținut examenul pentru admiterea la Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila din Bucureşti.

Concursul s-a desfășurat în mai multe locații din București, însă cei mai mulți dintre candidați au dat examenul în spațiile special amenajate la Romexpo. Concurența a fost, și anul acesta, una serioasă: trei candidați au luptat pentru un loc.

Diana este una dintre tinerele care au luptat pentru un loc la Medicină Militară. A susținut examenul pentru al doilea an consecutiv, iar dacă anul trecut a ratat, la limită, acum cele 90 de puncte obținute îi vor asigura un loc la buget.

Rareș este un alt tânăr care a ieșit din sala de concurs încântat de rezultatul obținut. Iar după munca din ultima perioadă, urmează distracția din plin.

În total, numărul candidaților a ajuns la 3.497

Pentru cele 718 locuri fără taxă la Facultatea de Medicină s-au înscris 2.405 candidați. Iar în total, numărul candidaților a ajuns la 3.497, cu 70 mai mulți decât anul trecut.

Printre ei, și 23 de absolvenți de liceu care au obținut media 10 la Bacalaureat. În plus, 24 de olimpici care au ales să studieze medicina au fost admiși fără concurs, ca o răsplată a rezultatelor lor.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE