Comisia Europeană a aplicat vineri gigantului american Google o amendă de 2,95 miliarde de euro pentru încălcarea regulilor concurenței în domeniul publicității, informează dpa.
Comisia a afirmat că Google și-a favorizat propriile sale servicii de publicitate în detrimentul unor furnizori concurenți.
Ancheta CE a stabilit că produsele Google dețin o poziție dominantă pe piață, iar compania a abuzat de această situație încă din 2014, pentru a-și avantaja produsele respective.
În speță, Google a încălcat articolul 102 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.
Comisia a arătat că modelul de afaceri al Google creează un conflict de interese: compania se autopromovează în timp ce acționează ca intermediar între furnizorii de publicitate și cei care oferă spațiu de publicitate online.
CE solicită acum ca Google să înceteze propria sa favorizare.
Principala sursă de venituri a Google este publicitatea, arată comunicatul Comisiei.
Compania are la dispoziție 60 de zile pentru a prezenta planuri de modificare a modelului de afaceri în vederea respectării reglementărilor europene.