Cluburile din Cluj-Napoca introduc „Angel Shot”, codul de siguranță pentru femeile aflate în pericol

Tot mai multe cluburi și baruri din Cluj-Napoca implementează sistemul „Angel Shot”, un cod de siguranță menit să ajute femeile care se simt amenințate sau în pericol în localuri. Măsura, inspirată din marile metropole europene, este folosită deja la festivalul Electric Castle și are rolul de a preveni situațiile de hărțuire, agresiune sau drogare a băuturilor.

Cum funcționează „Angel Shot”

Prin acest sistem, persoanele aflate în pericol pot merge la bar și pot cere, discret, un „Angel Shot”. Personalul, instruit în prealabil, recunoaște codul și intervine imediat pentru a asigura protecția victimei, fără a atrage atenția agresorului.

„Barmanul sau chelnerul care primește cererea trebuie să răspundă cu calm, fără întrebări suplimentare. Orice reacție vizibilă poate pune victima în pericol. Intervenția se face discret, printr-un membru al echipei care abordează situația natural, fără a face referire la hărțuire”, explică Sabina Cojocaru, inițiatoarea campaniei.

În funcție de gravitatea situației, intervenția poate include escortarea persoanei afară din local, chemarea unui taxi sau, în cazuri extreme, apelarea poliției.
Scopul sistemului este de a oferi o cale rapidă și sigură prin care femeile să poată cere ajutor, fără a-și expune situația public.

Potrivit Francescăi Drăgulin, fondatoarea organizației Safe Vibes, România are încă un nivel scăzut de conștientizare în privința siguranței femeilor în spațiile publice:

„Codul Angel Shot a funcționat foarte bine în afară. Din păcate, la noi nu este cunoscut. Nu întotdeauna băuturile sunt drogheate pentru a profita sexual de femei. Uneori se întâmplă și pentru jafuri sau alte motive ascunse.”

O treime dintre femeile din România au fost victime ale hărțuirii sexuale

Conform Centrului FILIA, o treime dintre femeile din România au fost victime ale hărțuirii sexuale, iar 40% au asistat la astfel de incidente în spațiul public. Aceste date arată necesitatea unor măsuri concrete de protecție în localuri, baruri și cluburi.

Inițiatoarea campaniei, Sabina Cojocaru, atrage atenția și asupra fenomenului social de „blaming the victim”, adică tendința de a învinovăți femeile pentru situațiile de abuz în care ajung: „A da vina pe victimă este un lucru care se întâmplă frecvent. În loc să ascultăm și să găsim soluții, alegem să judecăm. Vorbim despre un fenomen sistemic, anul trecut au fost raportate 51 de femicide în România, multe dintre ele în cazuri în care femeile nu au fost crezute nici măcar de instituțiile statului.”

Până în prezent, opt cluburi și baruri din Cluj-Napoca au adoptat sistemul „Angel Shot”. Organizatorii campaniei speră ca inițiativa să fie preluată și în alte orașe, transformând siguranța femeilor într-o prioritate reală în viața de noapte din România.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE