Fostul cinematograf Marconi va fi reabilitat după ce mai bine de 30 de ani a fost lăsat în ruină. Asociația ARCEN și-a propus să readucă la viață clădirea simbol a Bucureștiului interbelic.
O nouă viațǎ Cinematografului Marconi
Poziționată în zona istorică Buzești-Berzei, clădirea va avea două săli de cinema, un spațiu expozițional, o terasă în aer liber și un restaurant. Întregul proces de transformare este programat să se încheie în 2030, la un secol de la construcția clădirii.
Fostul cinematograf Marconi se află într-o stare avansată de degradare. Propietarul privat, în parteneriat cu ARCEN, și-au propus să reabiliteze clădirea prin mobilizarea cetățenilor, dar și prin atragerea de fonduri europene. De asemenea, pentru refacerea fostului cinema vor lucra mai mulți specialiști în salvarea și conservarea patrimoniului cultural.
Edmond Niculușcă, fondator ARCEN: „Cinema Marconi e o poveste veche, ca să zic așa. Un cinematograf abandonat de vreo 30 de ani, aflat în apropiere de Gara de Nord, într-o zonă dezafectată a orașului. O rană urbană, am putea spune, zona Buzești–Berzei care a fost demolată aproape complet acum 20 de ani de către municipalitate pentru a face loc Magistralei Buzești–Berzei. Acolo nu s-a mai pus nimic la loc. S-au demolat multe cinematografe în zonă, multe case istorice. Cinematograful Marconi — fostul Cinema Dacia — a rămas în picioare, dar este, de fapt, o ruină. Aseară am marcat începutul unui drum lung: salvarea, renașterea acestui cinema. De vreo trei săptămâni încoace deja am început deja să scoatem molozul din clădire. Avem un parteneriat cu un proprietar privat, împreună dezvoltăm acest proiect. Împreună căutăm finanțare — o parte din bani există. Deci, am început să scoatem molozul. Urmează intervenția de urgență: scoaterea elementelor valoroase, punerea unui acoperiș provizoriu, expertizele tehnice și, în cele din urmă, lucrările de consolidare și de restaurare. Potrivit specialiștilor, în cel mai optimist scenariu, ar trebui să se încheie în 2030.”
Lecția Marconi nu e despre grabă. E despre promisiunea că răbdarea poate schimba totul, mai spune Edmond Niculușcă.
„E mult mai provocator acest proiect pentru că e într-o stare de degradare enormă. Încă nu știm la cât se ridică investiția care va trebui făcută acolo. Vom face apel la oameni să sprijine și ei, vom încerca să atragem fonduri europene, e foarte important acest aspect.
Este important să facem asta pentru a înțelege că împreună putem da o șansă Bucureștiului istoric. Acesta proiect nu este doar despre restaurarea unui cinematograf, e și despre restaurarea încrederii că Bucureștiul istoric poate fi salvat - măcar parțial, dacă nu total. Din acest motiv, proiectul este gândit ca unul comunitar”, a mai spus fondatorul ONG-ului dedicat conservării patrimoniului Capitalei, în platoul Euronews România.
Edmond Niculușcă, fondator ARCEN: „Din păcate, Bucureștiul nu mai are cinematografe în centru, afară de câteva, toate au dispărut și atunci e un efort mult mai amplu. Dar cred că dacă reușim, și cu siguranță vom reuși, dar drumul va fi lung... E lung acest drum pentru că e monument istoric, pentru că trebuie să obținem avize, autorizații, avize de la Ministerul Culturii și așa mai departe. Va fi un drum lung, dar dacă vom reuși și când vom reuși, cu siguranță acest cinema va fi un pas înainte pentru revitalizarea acestei zone istorice din centrul Bucureștiului, la cinci minute de Piața Victoriei.”
ARCEN va administra în următorii 20 de ani clădirea cinematografului Marconi. „Vom transforma acest șantier, și apoi acest proiect cultural, într-o șansă la renașterea întregii zonei Buzești-Berzei.”, a mai spus Niculușcă.