Prognoză ANM: Ploile continuă în sud și est, iar ceața va domina sfârșitul săptămânii

Vremea se încălzește ușor în România săptămâna viitoare, dar rămâne instabilă. Ploile vor continua în sud, est și centru, iar spre finalul săptămânii, ceața va deveni fenomenul dominant în zonele joase.

Săptămâna viitoare începem cu vreme ușor mai caldă, temperaturi care în Dobrogea ar putea să atingă chiar 19° vom fi sub influența unei mase de aer cald ce vine dinspre Marea Mediterană.

De aceea și avem această vreme mohorâtă, vreme închisă, ploioasă. Avem parte deja de un episod cu ploi în desfășurare și așteptăm ca o nouă arie ciclonică să se apropie de Peninsula Balcanică.

Ploile să se extindă din nou luni în sudul, centru și estul țării. Ne așteptăm la cantități izolat mai însemnate 10-20l pe la munte, în extremitatea de sud-est.

Mai plouă și marți în sud-estul țării, în Muntenia, în Dobrogea, urmând ca de miercuri ploile să fie mai puține, să se mai restrângă.

Joi tot așa, câteva ploi prin partea de sud, iar undeva în weekend ar trebui să avem vreme mai bună, presiune atmosferică să se stabilizeze la valori ridicate și atunci ploile vor înceta.

În mare parte din din țară însă, ploile încetează, dar apare ceața. Nebuluizitatea joasă stratiformă un fenomen de altfel obișnuit pentru luna noiembrie, multă umezeală ce se transformă în ceață în zonele joase de relief. Dar vreme frumoasă la deal și la munte”, a declarat meteorologul ANM, Mihai Huștiu.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE