Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

De două ori pe zi, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.

Intrarea României în Air Schengen

  • Austria ar putea fi de acord ca România și Bulgaria să intre în Schengen cu aeroporturile;
  • Condiția Austriei pentru a renunța la veto e ca cele două state să-și întărească controalele la graniță;
  • Pasagerii din România și Bulgaria nu vor mai fi nevoiți, astfel, să treacă pe la controlul pașapoartelor dacă circulă în state Schengen.

Citește toate informațiile și reacțiile pe această temă.

Cum împarte Guvernul banii pentru 2024

  • Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă și alți membri importanți din PSD și PNL s-au întâlnit, duminică, pentru a discuta proiectul de buget pentru 2024;
  • Marcel Boloș e de părere că „2024 este anul Educației”;
  • Suma nu se va ridica, însă, la 6% din PIB, așa cum prevede o lege din 2011, pe care Guvernul o tot amână la fiecare sfârșit de an.

Vezi ce bani vor primi ministerele.

David Popovici duce acasă încă o medalie

  • David Popovici a concurat, duminică, în finala probei de 100 de metri liber la Campionatul European de Înot în bazin scurt de la Otopeni;
  • Românul în vârstă de 19 ani a luat medalia de bronz la această probă;
  • Popovici a fost cronometrat cu timpul de 46 sec 05/100.

Vezi ce declarații a făcut Popovici imediat cum a ieșit din apă.

Un brad sau o crenguță?

  • Ca în fiecare an, bugetul românilor din luna decembrie are o secțiune specială - bani pentru pomul de Crăciun;
  • Chiar dacă autoritățile au tot vorbit despre cumpătare, realitatea arată diferit;
  • În Craiova, unii brazi costă chiar și 2500 de lei și sunt destinați instituțiilor sau bisericilor, spun vânzătorii
  • Cei care nu-și permit să cumpere un brad pot cumpăra o crenguță, la cinci sau la zece lei bucata.

Afla ce anume își permit românii să cumpere, de fapt.

Soarta animalelor marine, în mâinile oamenilor

  • În medie, opt milioane de tone de plastic ajung în mări și oceane în fiecare zi;
  • Cele mai des întâlnite obiecte sunt sticlele și capacele de plastic, ambalajele, paharele din plastic și tacâmurile de unică  folosință, adică obiectele pe care le folosim zilnic;
  • Plasticul face pagube în rândul animalelor marine.

Vezi un material marca Euronews România.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE