Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

China a devenit cel mai mare exportator auto din lume, după ce a depășit Japonia

China a depășit Japonia în anul 2023, devenind cel mai mare exportator de vehicule din lume, arată datele Asociației producătorilor auto niponi, preluate de agenția France Presse. Japonia era din 2017 cel mai mare exportator mondial de vehicule.

Asociaţia producătorilor auto niponi a transmis că anul trecut, Japonia a exportat 4,42 milioane de vehicule, în creștere cu 16% faţă de 2022 (4,2 milioane de vehicule), iar vânzările interne au totalizat aproape 4,78 milioane de unităţi, conform Agerpres.

Aproape cinci milioane de mașini, exportate de China la nivel mondial

În schimb, în 2023, China a exportat 4,91 milioane de vehicule, cu aproape 58% mai mult decât în 2022. Cea mai mare creştere a fost reprezentată de categoria vehiculelor electrice (EV) şi hibride.

De exemplu, BYD, cel mai mare producător de vehicule electrice din China, va construi o fabrică de automobile în Ungaria, deoarece are în plan să se extindă pe piața europeană. De altfel, oficialii BYD sunt în etapa finală a negocierilor cu Guvernul de la Budapesta pentru uzina în care vor să investească mai multe milioane de euro.

În general, piața auto japoneză a înregistrat scăderi ale vânzărilor din anii 2000. Toyota şi alţi producători auto niponi au dezvoltat maşini electrice, dar investesc şi în alte tipuri: vehicule hibride şi vehicule alimentate cu pile de combustie.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE