Ce șanse ar avea să fie votat un referendum pentru unirea Republicii Moldova cu România. „Perspectiva aderării la UE e susținută de majoritatea cetățenilor”

Organizarea unui referendum pentru unirea Republicii Moldova cu România rămâne o variantă nesigură, în condițiile în care majoritatea cetățenilor Republicii Moldova susține aderarea la Uniunea Europeană, a declarat Oazu Nantoi, analist politic de la Chișinău, la Euronews România. Fostul parlamentar a avertizat că „există dovezi clare că Rusia nu a renunțat la scopul de a bloca aderare Republicii Moldova la UE”, iar demersul unei eventuale uniri cu România nu ar fi sprijinit de majoritatea populației.

În emisiunea „România lui Vitalie”, Oazu Nantoi a explicat de ce în Republica Moldova există în continuare românofobia.

Republica Moldova este o creatură artificială a regimului lui Stalin la 2 august 1940. După anexarea Basarabiei, la Moscova a fost adoptată legea privind crearea Republicii sovietice socialiste moldovenești unionale.

Regimul lui Stalin, regimul sovietic, până la destrămarea URSS a promovat politici de crearea a națiunii socialiste moldovenești, grav contaminate de românofobie. Până în prezent, inclusiv pe malul drept al Nistrului, avem unele regiuni și unele segmente ale societății care se lase manipulate de românofobie din partea forțelor politice.

(...) Cât a existat Uniunea Sovietică, a promovat intens românofobia în Republica Moldova. Ca exemplu, etnicii găgăuzi din Republica Moldova susțin politicile Rusiei, pe când etnicii găgăuzi din regiunea Odesa a Ucrainei luptă în Armata ucraineană împotriva agresorilor ruși”, a explicat analistul politic, la Euronews România.

Câți cetățeni din Republica Moldova ar vota la un referendum pentru unirea cu România

„Dacă ne uităm la sondaj, pe durata existenței Republicii Moldova constant a crescut procentul celora care pledează pentru unirii Republicii Moldova cu România.

Am văzut un sondaj din toamna anului 2022, când încă era proaspăt șocul după agresiunea Rusiei. Aproape 40% dintre cei chestionați au răspuns că ar fi votat pentru unirea Republicii Moldova cu România.

Pe malul stâng al Nistrului, circa 265.000 de persoane dețin buletine de identitate a cetățenilor Republicii Moldova. Aceste persoane nu figurează în niciun sondaj ca diaspora moldovenească. Trebuie să fim prudenți când interpretăm sondajele realizate doar pe malul drept al Nistrului”, a mai spus Oazu Nantoi.

Analist: În cazul eventualei uniri cu România, această majoritate încă nu există

„După cum a menționat și doamna Maia Sandu, majoritatea cetățenilor Republicii Moldova susține proiectul aderării Republicii Moldova la UE, dar în cazul eventualei uniri cu România, această majoritate încă nu există.

Prin urmare, în Constituție, este articolul 142 care presupune realizarea unui asemenea referendum, dar în acest moment nu există acea majoritate care ar fi permis realizarea unirii prin desfășurarea unui referendum.

Nu putem să ne permitem referendumuri de gradul referendumului, cu un eventual eșec. Ar fi un lucru demoralizator”, a mai precizat fostul parlamentar.

  • Oazu Nantoi: „48% încă consideră că ei vorbesc limba moldovenească, pe când 32% consideră că vorbesc limba română și doar 8% se declară drept etnici români.”

Oazu Nantoi: Dacă Ucraina nu ar rezistat, nu există motive să credem că regimul Putin n-ar fi ocupat Republica Moldova.

„În situația în care Republica Moldova se află într-o situație vulnerabilă, am în vedere că suntem protejați nu de statutul nostru de neutralitate, ironic vorbind, dar suntem protejați de Ucraina care eroic rezistă pe linia frontului.

Dacă Ucraina nu ar rezistat, nu există motive să credem că regimul Putin n-ar fi ocupat Republica Moldova”, a menționat fostul parlamentar.

Chiar dacă există o deschidere din partea UE și un ajutor fără precedent din partea României în ceea ce privește procesul de aderare al Republicii Moldova, Oazu Nantoi avertizează că Rusia ar putea împiedica aspirațiile europene ale Chișinăului.

„Suntem conștienți că tratatul de aderare a Republicii Moldova la UE poate fi semnat, dar există dovezi clare că Rusia nu a renunțat la scopul de a bloca aderare Republicii Moldova la UE.

E evident că procesul de ratificare a acestui tratat s-ar putea să se confrunte cu unele dificultăți, în special în urma faptului că deocamdată nu există soluții magice în ceea ce privește demilitarizarea zonei de est a Republicii Moldova, care din punct de vedere juridic, este ocupată de Federația Rusă”, a explicat Oazu Nantoi.

„Cât despre organizarea unui referendum, este un proces destul de complicat și nu sunt gata să răspund dacă unirea cu România ar putea fi o alternativă la aderarea la UE, în cazul în care această aderare va eșua”, a adăugat el.

Oazu Nantoi: E riscant să mizăm pe un referendum în situația în care am văzut cât de brutal a fost războiul hibrid declanșat de Federația Rusă

„Acest proiect nu este străin societății noastre dacă vedem că cifrele eventualilor votanți ating aproape 40% din cei chestionați. Repet, e prea riscant, în opinia mea.

Este mult mai binevenit să mergem pe traiectoria integrării europene.

E riscant să mizăm pe un referendum în situația în care am văzut cât de brutal a fost războiul hibrid declanșat de Federația Rusă împotriva refendumului cu privire la modificarea Constituției și introducerea clauzei de perspectivă europeană”, a subliniat el.

„România a fost primul stat care a recunoscut independența fostei republici sovietice socialiste moldovenești”

Când vorbim despre unire, țin minte ziua de 27 august 1991. Țin minte cuvântările absolut fantastice din Parlamentul României, ca emoție, vibrație și argumente. România a fost primul stat care a recunoscut independența fostei republici sovietice socialiste moldovenești. Nici nu s-a pus problema să fim recunoscuți, cum a procedat, de exemplu, Grecia cu Macedonia din fosta Iugoslavie.

„Mizez în continuare pe continuare procesului de aderare la UE”

„Vedem o susținere fără precedent din partea României sub mai multe aspecte. Mizez în continuare pe continuare procesului de aderare la UE.

Varianta cu referendumul cu privire la unirea cu România rămâne una nesigură deoarece însăși doamna Maia Sandu a subliniat că perspectiva aderării la UE este susținută de majoritatea cetățenilor Republicii Moldova, iar perspectiva unirii cu România încă nu a întrunit această majoritate.

Fără această majoritate, în condițiile războiului hibrid din partea Federației Ruse care neapărat va exploata aceste spirite de românofobie moștenite din trecutul sovietic. În opinia mea, e prea riscant să discutăm serios un asemenea scenariu”, a concluzionat el.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5