Oana Țoiu, ministrul de Externe al României, a catalogat drept „nejustificată” pretenția Statelor Unite de a avea drept de proprietate asupra Groenlandei, după cum a afirmat președintele american Donald Trump, la Forumul economic de la Davos. Prezentă la reuniunea din Elveția, Țoiu a precizat că declarațiile lui președintelui Donald Trump cu privire la Groenlanda nu reprezintă un risc pentru NATO, cât timp liderul de la Casa Albă și-a reafirmat susținerea față de organizația politico-militară.
„România consideră că sunt legitime nevoile de securitate crescute ale SUA în regiunea Articului, dar că formatul în care ele pot fi îndeplinite este să continuăm dialogul diplomatic pentru a găsi o soluție în interiorul NATO”, a subliniat ministrul de Externe, la Euronews România.
Invitată în emisiunea „România lui Vitalie” de la Euronews România, Oana Țoiu a evidențiat că „o întrebare dominantă înaintea discursului președintelui Donald Trump, bună parte a îngrijorărilor care erau prezentate în discuțiile dintre noi și la nivel diplomatic în UE, dar și internațional, țineau de un anume semn de întrebare, un potențial risc față de angajamentul SUA față de NATO.”
„Președintele Donald Trump, dincolo de multe alte replici contondente, a avut și o declarație extrem de importantă. A reafirmat susținerea dumnealui pentru NATO, a reafirmat că inclusiv declarațiile care țin de pașii viitori. Și pretenția, din punctul de nostru de vedere, nejustificată a SUA de a avea drept de proprietate asupra Groenlandei nu reprezintă un risc pentru NATO”, a declarat ministrul de Externe al României.
Oana Țoiu a punctat că clarificările aduse de Donald Trump reprezintă un lucru „extrem de important nu doar pentru comunitatea internațională care a așteptat cu sufletul la gură această clarificare, dar evident, și pentru România.”
„Am reamintit de contribuția pe care a România a avut-o și, de altfel, România continuă să contribuie cu trupe, de exemplu, în Irak.
Una dintre preocupările și îngrijorările președintelui Trump care s-au transferat retoric într-o formă de întrebare, în discursul dumnealui, au fost privind angajamentul țărilor europene de a participa, de a răspunde unei cereri de ajutor, unei cereri de colaborare în cazul în care aceasta ar fi la nivelul NATO și ar privi nevoile SUA.
Este foarte important să reamintim toți, pe toate vocile diplomatice pe care le avem, nu doar la nivel european, ci și la nivelul țărilor aliate NATO și internațional că această definiție a NATO, articolul 5, și momentul în care cineva este atacat sau consideră că este expus unui risc major, asta implică automat și solidaritatea și decizia de a acțiune a celorlalte țări aliate. Este extrem de important”, a mai spus Țoiu.
Oana Țoiu: Am mai vrut să folosesc acest moment de atenție internațională să subliniem rolul României de furnizor de securitate
”Recunosc că am mai vrut să folosesc acest moment de atenție internațională să subliniem rolul pe care România îl are, de furnizor de securitate.
Regiunea în care suntem este privită adesea din perspectiva nevoilor de securitate și este legitim să fie așa. Și noi susținem în fiecare dintre conversațiile diplomatice acest mesaj privind nevoia de securitate crescută și la Marea Neagră și la cea mai lungă graniță a NATO cu războiul din Ucraina.
Este foarte important că clarificăm că suntem și contribuitori de securitate, nu doar aici, la noi acasă, unde am crescut bugetul alocat Apărării, și sunt în ritm accelerat atât achizițiile, cât și revitalizarea propriei industrii de Apărare, în parteneriate internaționale”, a punctat ea.
Șefa MAE: Suntem una dintre țările care au susținut întotdeauna și multilateralismul și dreptul internațional
Cât despre poziția prudentă a României privind pretențiile SUA pentru Groenlanda, Oana Țoiu a reamintit că România a susținut „întotdeauna și multilateralismul și dreptul internațional”.
„Nu s-a schimbat nimic. România a fost mereu clară când a fost vorba despre dreptul internațional. Suntem una dintre țările care au susținut întotdeauna și multilateralismul și dreptul internațional.
Sunt alte țări care sunt mult mai vocale, care au un nivel de asertivitate a propriilor poziții specifice politicii externe a țărilor respective.
Pentru România, este justificat să existe o abordare mai prudentă, pe de o parte, dar nu trebuie să suprapunem faptul că volumul nu este ridicat, când noi clarificăm poziția noastră cu lipsa unei poziții”, a explicat ea.
Cum s-a simțit în sala de la Davos discursul lui Donald Trump: Au existat momente destul de contondente
„Interesul a fost crescut față de acest discurs. De altfel, au fost mai mulți delegați prezenți care nu au mai putut să intre în sală și au privit discursul din săli adiacente unde era transmis în direct, pentru că a fost acordată prioritate pentru oficialități.
E cât se poate de clar, în Davos, care este o conferință preponderent cu miză economică, că discursul președintelui Donald Trump avea o miză geopolitică și este extrem de important și pentru celelalte țări prezente aici, la Davos.
Atmosfera înainte să înceapă discursul era destul de apăsătoare, pentru că îngrijorarea și incertitudinea erau două cuvinte care puteau să definească atât discuțiile dintre noi, cât și atmosfera în sală.
Pe parcursul discursului, însă, emoția în sală, aș îndrăzni să spun, că a variat în funcție de declarațiile președintelui Donald Trump. De altfel, cred că se poate auzi și pe transmisia live. Au existat momente destul de contondente, unde sala a tăcut ca reacție la declarații mai degrabă neașteptate care au fost însoțite de momente de umor când sala a reacționat foarte clar și la asta”, a menționat ea.
Oana Țoiu, noi detalii despre vizita lui Nicușor Dan în SUA: Este necesară și o componentă consolidată care privește agenda economică
Vizita președintelui Nicușor Dan în Statele Unite ar urma să aibă loc la începutul acestui an. Întrebată dacă a fost stabilită o dată exactă, Oana Țoiu a reiterat că „este necesară și o componentă consolidată care privește agenda economică” în cadrul parteneriatului strategic cu SUA.
„Ce pot să confirm este că atât conversația pe care am avut-o cu Marco Rubio (secretarul american de Stat), cât și conservațiile care au loc la nivelul echipei prezidențiale au vizat încă de anul trecut prima parte a anului 2026, deoarece considerăm că este necesară și o componentă consolidată care privește agenda economică.
Noi avem în parteneriatul strategic cu SUA foarte puternică componenta de securitate care, sigur, este cea mai importantă, însă atât în România, cât și SUA credem că există un potențial semnificativ pentru a crește componenta economică.
În ceea ce privesc elemente legate de dată sau alte detalii legate de vizita președintelui, am declarat că nu voi face declarații de această natură, ci mai degrabă ele vor fi comunicate oficial când va avea loc vizita”; a menționat Țoiu.
Reacția Oanei Țoiu, după ce George Simion a tăiat un tort în forma Groenlandei, cu steagul SUA: Nu este ceva ce să reprezinte poziția oficială a României
Oana Țoiu a precizat că România și SUA pot să discute „și puncte de vedere diferite”, cu toate că au un parteneriat strategic.
„Este o declarație foarte clară, de altfel, de așteptat. Aceasta este poziția României dintotdeauna când a venit vorba despre dreptul internațional. Ea nu este o declarație care să antagonizeze SUA. Noi credem că într-un parteneriat consolidat, într-un parteneriat strategic există și deschidere între două țări cu democrații consolidate, două țări cu relații de securitate și economice semnificative, să poată să discute și puncte de vedere diferite.
Acest lucru nu este deloc fără precedent și nu este nici considerat un risc în parteneriatul nostru strategic cu SUA.
Ce a făcut domnul Simion nu este în acest moment ceva ce să reprezinte poziția oficială a României. De altfel, este extrem de important ca politicienii să fie responsabili față de reputația noastră în lume, dar, sigur, acest lucru nu este foarte ușor de îndeplinit cu politicieni care au altă agendă”, a afirmat ministrul de Externe.
Oana Țoiu: Îmi e neclar cum conceptul de suveranism e compatibil cu gestul lui Simion
„Și mai este ceva care personal îmi este neclar. Cum este conceptul pe care domnul Simion îl folosește ca să-și autodefinească platforma politică și anume, acela de suveranism, compatibil cu gestul pe care dumnealui l-a făcut”, a concluzionat ea.
