Nicușor Dan, validat drept noul președinte al României. CCR a votat în unanimitate pentru respingerea contestației lui Simion

Curtea Constituțională a respins în unanimitate, joi, contestația depusă de liderul AUR, George Simion, privind anularea alegerilor câștigate de independentul Nicușor Dan. CCR organizează ședința solemnă pentru validarea rezultatului prezidențialelor 2025.

Nicușor Dan va rămâne “președinte ales” până luni, atunci când va depune jurământul în Parlament.

Reacția CCR

În ședința din data de 22 mai 2025, Curtea Constituțională, în cadrul atribuției privind respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, a luat în dezbatere cererea de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin din data de 18 mai 2025, formulată de domnul George-Nicolae Simion.

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a respins cererea de anulare a alegerilor, ca neîntemeiată.

Hotărârea este definitivă şi se comunică Biroului Electoral Central.

Argumentele reținute în motivarea soluției pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârii, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.”, se arată în comunicatul CCR.

Reacția lui George Simion

CCR a continuat lovitura de stat. Nu rămâne decât să luptăm. Vă chem alături de mine, azi și în următoarele săptămâni”, a declarat George Simion, pe contul personal de Facebook.

CCR dezbate cererea lui George Simion de anulare a alegerilor prezidențiale 2025

Într-un comunicat remis miercuri, CCR menționează faptul că a primit un înscris, în formă scanată, semnat olograf în copie de George Simion, însă, pentru a putea fi dezbătut, documentul trebuie semnat în original, scrie Agerpres.

„În data de 20 mai 2025, ora 23:41, a fost comunicat Curții Constituționale, prin intermediul poștei electronice, un înscris, în formă scanată, intitulat 'Cerere de anulare a alegerilor', la care au fost atașate mai multe anexe. Cererea este semnată olograf, în copie, de domnul George-Nicolae Simion. Precizăm că, potrivit art.7 din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, cererile adresate Curții Constituționale trebuie să fie semnate olograf, în original, sau prin utilizarea semnăturii electronice calificate, până la data și ora dezbaterilor. Această precizare a fost comunicată pe data de 21 mai 2025, ora 9:06, domnului George-Nicolae Simion pe aceeași adresă de poștă electronică de pe care a fost comunicată cererea menționată, în vederea complinirii cerințelor procedurale de înregistrare a actelor de sesizare adresate Curții Constituționale. Cererea formulată urmează să fie dezbătută în ședința Curții Constituționale din data de 22 mai 2025, ora 10”, a transmis CCR.

În solicitarea adresată CCR, George Simion le cere judecătorilor să constate că alegerile prezidențiale din 2025 au fost afectate de numeroase nereguli și încălcări ale legislației electorale, care, în opinia sa, au compromis respectarea principiilor fundamentale ale unui proces democratic. Liderul AUR afirmă că, între ziua votului din primul tur și debutul campaniei pentru turul al doilea, ar fi fost declanșată o campanie de dezinformare a electoratului și de denigrare la adresa sa, care ar fi continuat inclusiv în ziua scrutinului final. Liderul AUR solicită judecătorilor CCR să-l audieze prin videoconferință și pe Pavel Durov, fondatorul aplicației de mesagerie Telegram.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE