CCR decide astăzi asupra pensiilor speciale. Tensiuni între magistrați și Executiv

Magistrații protestează, în timp ce viitorul Guvernului atârnă de decizia CCR privind pensiile speciale! Cel puțin asta este miza ședinței CCR de astăzi, unde se discută reforma pensiilor magistraților.

Ilie Bolojan a spus că Executivul își pierde legitimitatea dacă pensiile speciale nu vor putea fi tăiate. Un calcul Euronews România arată că dacă proiectul va trece de controlul Curții Constituționale, pensiile vor fi reduse cu 30%.

Aproape întotdeauna, Curtea Constituțională a fost de partea magistraților atunci când au fost inițiative de tăiere a pensiilor speciale.

După ani de dispute politice, abia în 2023, CCR a validat legea care se aplică în prezent și conform căreia pensia nu poate fi mai mare ca salariul, iar vârsta de ieșire din sistem crește la 60 de ani, dar etapizat.

Adică, se adaugă 4 luni în fiecare an. Acest lucru înseamnă o perioadă de tranziție de 38 de ani, pentru a se ajunge la vârsta de pensionare de 60 de ani.

Intenția Guvernului de a crește brusc vârsta de pensionare la 65 de ani a declanșat un război între puterile statului. Încă din vară, șefa CSM acuza Guvernul că vrea să bage sistemul în colaps, argumentând că doar la Înalta Curte peste 76% dintre magistrați s-ar putea pensiona, imediat dacă se umblă la vârsta de pensionare.

Nu suntem lăssați să ne vedem de treabă, nu suntem lăsați să facem ce știm mai bine, să judecăm!”, a declarat Raluca-Elena Costache – președintele Consiliului Superior al Magistraturii.

Aproape toți magistrații s-au revoltat și au decis să nu mai intre în sala de judecată cu excepția cauzelor urgente. Suspendarea activității în sistem a început pe 27 august și continuă și în prezent. În formula guvernului, pensiile magistraților se vor reduce cu aproape 30%.

Executivul vrea ca pensia să fie 55% din media indemnizațiilor și sporurilor din ultimii doi ani – față de 80% cât e în prezent – iar valoarea nu poate depăși 70% din venitul net pe ultima lună. În plus, vârsta de pensionare crește la 65 de ani, treptat, până în 2036.

Un val de reacții a apărut în spațiul public după declarația președintei Consiliului Superior al Magistraturii, care consideră că o pensie de 11.000 de lei pentru un judecător ar fi prea mică. Magistrații Înaltei Curți au contestat reforma pensiilor speciale la Curtea Constituțională.

Judecătorii români ies la pensie mult mai repede, ca magistrații din țările Uniunii Europene. În cele mai multe țări pensionarea începe la 65 de ani, inclusiv în Bulgaria și Ungaria, iar în țări precum Franța, Germania, Grecia vârsta de pensionare este ridicată la 67 de ani. În Olanda, Italia și țări nordice magistrații ies din sistem la vârsta de 70 de ani.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE