Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Cancelarul Friedrich Merz susține că Germania va căuta „parteneriate strategice” cu China

În contextul poziției tot mai contrastante pe care SUA o arată față de UE, cancelarul german Friedrich Merz a declarat că țara sa va căuta parteneriate strategice tocmai cu China. Scopul este de a discuta despre cooperarea viitoare între Europa și a doua cea mai mare economie din lume.

Totul vine în contextul în care Statele Unite ale Americii au o nouă strategie care se bazează pe tranzacționism și politici tarifare.

Friedrich Merz susține că Germania va căuta „parteneriate strategice” cu China

„Avem un interes strategic în a găsi parteneri în lume care gândesc la fel ca noi, care acționează la fel ca noi și care, mai presus de toate, sunt pregătiți să modeleze viitorul împreună, astfel încât să rămânem o țară cu prosperitate și cu un nivel ridicat de securitate socială”, a declarat Friedrich Merz, citat de Reuters.

El a afirmat că politica externă și politica economică nu mai pot fi separate.

„Dacă americanii consideră că, prin politica lor tarifară, ar trebui să exercite influență în întreaga lume, dacă consideră că tarifele sunt mai importante decât impozitele interne, atunci este ceva ce americanii pot decide singuri, desigur. Dar nu este politica noastră. Puteți să o faceți, dar noi nu vom fi de acord. Și dacă exagerați, noi, europenii, suntem cu siguranță capabili să ne apărăm împotriva acestui lucru”, a spus Merz.

Presiunea exercitată de președintele american Donald Trump în privința tarifelor pune la grea încercare relațiile dintre aliați, amenințând comerțul bilateral și crescând riscul de a afecta și mai mult economia Germaniei, care se confruntă deja cu dificultăți.

Cancelarul german este convons că europenii au demonstrat deja că pot acționa împreună, așa cum au făcut-o în contextul scandalului iscat în jurul Groendandei și a avertizat că Uniunea Europeană va răspunde dacă Washingtonul va veni din nou cu majorare de tarife.

„Aceasta este strategia noastră dublă: o mână întinsă și, în orice moment, un parteneriat reînnoit, dar și suficientă coeziune și unitate în cadrul Uniunii Europene, astfel încât să ne putem apăra în mod adecvat împotriva lucrurilor pe care nu le dorim”, a susținut Merz.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE