Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Beijingul califică noua strategie a Germaniei privind China drept ''contraproductivă''

Ministerul de Externe chinez a criticat primul document de strategie a guvernului german privind cooperarea cu China, pe care l-a calificat vineri drept "contraproductiv", relatează dpa.

Documentul, care prezintă vederile guvernului german şi abordarea faţă de China, "nu va face decât să exacerbeze divizarea lumii", a declarat purtătorul de cuvânt chinez Wang Wenbin la o conferinţă de presă de la Beijing.

China acuză guvernul german de protecţionism excesiv

El a acuzat, de asemenea, guvernul german, de protecţionism excesiv în privinţa strategiei, care face apel la companiile germane să reducă dependenţele excesive de furnizorii sau de consumatorii chinezi.

Wang Wenbin a mai afirmat că ţara sa spera ca Germania să aibă o percepţie "completă şi obiectivă" asupra evoluţiilor din China.

Strategia Germaniei privind China, care a fost făcută publică joi, a fost rezultatul a luni de dezbateri în cadrul coaliţiei la guvernare în privinţa modului în care trebuie definite relaţiile cu China.

Strategia cere reducerea dependenţei economice a Germaniei de China, dar susţine că Germania nu vrea să se "decupleze" de a doua cea mai mare economie din lume.

China este un partener comercial foarte important pentru economia Germaniei orientată spre export.

În document, guvernul german acuză de asemenea Beijingul de o serie de încălcări ale drepturilor omului şi de eforturi de a submina legea internaţională cu comportamentul său agresiv în regiunea Indo-Pacifică.

Strategia face apel la o "reechilibrare" a relaţiei Berlinului cu Beijingul, în condiţiile în care tensiunile geopolitice în creştere şi competiţia intensificată în domeniul afacerilor au definit această relaţie în ultimii ani.

Noua strategie arată că "suntem realişti, dar nu naivi", a declarat ministrul de externe Annalena Baerbock cu prilejul prezentării strategiei la Berlin.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE