Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Campanie împotriva lui Putin, la Moscova. Echipa opozantului Navalnîi a găsit o soluție pentru a păcăli cenzura

Publicat de: Euronews

Echipa lui Alexei Navalnîi, principalului opozant al lui Putin aflat la închisoare, a găsit o metodă inedită de a demara o campanie împotriva lui Putin. Activiștii au amplasat în Moscova, Sankt Petersburg și alte orașe din Rusia o serie de panouri publicitare cu urări de Anul Nou. Mesajele sunt însă însoțite de un cod QR ce trimite la un site intitulat ”Rusia, fără Putin”.

Alegerile prezidențiale din martie 2024

Fundația anticorupție înființată de Alexei Navalnîi a plătit amplasarea mai multor panouri publicitare cu mesajul ”Rusia, La mulți ani!” Urările de Anul Nou conțin însă și o adresă web și un cod QR ce trimit  la o platformă online intitulată ”Rusia, fără Putin!”.

Rușii care accesează platforma sunt îndemnați să voteze împotriva liderului de la Kremlin, la alegerile prezidențiale care vor avea loc anul viitor.

Inițiatorii platformei le explică oamenilor că alegerile sunt importante pentru Putin, chiar dacă nu are niciun rival, fiindcă reprezintă o legitimare a războiului declanșat împotriva Ucrainei. Ei își propun să convingă tot mai mulți cetățeni să voteze împotriva liderului rus, atât prin intermediul website-ului, cât și prin distribuirea mesajelor pe rețelele sociale, pliante sau chiar prin mesaje sub formă de graffitti.

Ivan Zhdanov, directorul Fundației Anticorupție: ”Misiunea noastră este de a convinge cât mai mulți oameni, de a-i transforma pe susținătorii lui Putin în opozanți, sau pe cei care nu sunt deloc interesați de politică, vrem să-i convingem că politica este importantă și că toate problemele lor sunt legate de război, de mobilizare, de moartea soldaților pe front, de creșterea prețurilor și de izolarea Rusiei. Acestea sunt cauzate de Vladimir Putin și trebuie să votăm împotriva lui.”

Navalnîi, condamnat la peste 30 de ani de închisoare

Activiștii lui Navalnîi nu intenționează să propună un contracandidat pentru că sunt conștienți că regimul represiv al lui Putin face acest lucru imposibil.

Ivan Zhdanov, directorul Fundației Anticorupție: ”Din păcate, având în vedere realitatea din Rusia, este imposibil să nominalizezi un candidat independent, așa cum am făcut în 2018, când Alexei Navalnîi a candidat. Este imposibil. 99% dintre personalitățile care s-au opus lui Putin sunt acum fie în închisoare, fie în străinătate.”

Navalnîi, 47 de ani, execută o pedeapsă de peste 19 ani pentru extremism și alți 10 pentru presupuse infracțiuni fiscale. În total, a fost condamnat la peste 30 de ani de închisoare, după ce a fost victima unei tentative de otrăvire.

Navalnîi este omul care reușise să scoată lumea în stradă împotriva liderului de la Kremlin, aflat la putere din 2000.

Abbas Gallyamov, consultant politic: ”Majoritatea rușilor, care până de curând erau destul de loiali președintelui Putin, sunt și ei dezamăgiți de acesta, din diferite motive. Dar cu toții simt că nu a reușit să livreze, ca să spunem așa, că promisiunile pe care le face de un sfert de secol sunt în mare parte neîmplinite.”

Parlamentul de la Moscova a stabilit că alegerile prezidențiale din Rusia vor avea loc la 17 martie, 2024.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE