Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Calendar Admitere Liceu 2026. Când se completează fișele de înscriere și când e repartizarea computerizată la licee

După afișarea rezultatelor finale la Evaluarea Națională 2026, absolvenții claselor a VIII-a se vor pregăti pentru următorul pas împortant din viața lor: admiterea la liceu. Elevii vor alege liceul la care vor învăța în următorii patru ani, în funcție de media pe care au obținut-o la examenele de Evaluare Națională 2026. 

Calendarul admiterii la liceu în 2026

Etapa 1 a repartizării computerizate

17 iunie 2026 - Transmiterea de către fiecare unitate de învăţământ gimnazial către comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti a bazei de date cuprinzând mediile generale de absolvire ale absolvenţilor clasei a VIII-a, precum şi a listei elevilor corigenţi, repetenţi, cu situaţia neîncheiată sau exmatriculaţi, prin completarea acestor informații în aplicația informatică centralizată. 

NOTĂ: Unitățile de învățământ vor verifica corectitudinea datelor cu privire la mediile generale de absolvire a claselor a V-a - a VIII-a și efectuează eventualele corecții până la această dată.

18 iunie 2026 - Transmiterea de către comisiile de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti către Comisia naţională de admitere a bazei de date cuprinzând mediile generale de absolvire ale absolvenţilor clasei a VIII-a, prin confirmarea finalizării operațiunilor specifice completării acestor date în aplicația informatică centralizată.

8 iulie 2026 - Transmiterea de către Comisia națională de admitere către comisiile judeţene a bazei de date cu mediile de admitere şi a ierarhiei judeţene prin activarea, în aplicația informatică centralizată, a secțiunilor și rapoartelor specifice. 

Depunerea declarațiilor de către părinții sau reprezentanții legali ai candidaților care optează pentru stabilirea mediei la evaluarea naţională fără a lua în calcul rezultatul la proba de limbă şi literatură maternă, la secretariatele unităţilor de învăţământ de provenienţă.

9 iulie 2026 - Anunţarea ierarhiei la nivel judeţean/al municipiului Bucureşti a absolvenţilor claselor a VIII-a.

13-14 iulie 2026 - Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către candidații care solicită înscrierea pe locurile speciale pentru rromi și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, la unitatea de învățământ. Introducerea în aplicația informatică pentru admitere (baza de date computerizată) a datelor din fișele de înscriere, verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa listată de calculator, corectarea eventualelor greșeli în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din calculator. 

NOTĂ: Orice fișă depusă după această dată nu va mai fi luată în considerare. Orice opțiune greșită poate conduce la o repartizare nedorită!

16 iulie 2026 - Repartizarea candidaților pe locurile speciale pentru rromi și comunicarea rezultatelor candidaților prin afișarea la sediul și pe siteul inspectoratului școlar. Repartizarea candidaților pe locurile speciale pentru rromi se face computerizat într-o sesiune distinctă, în ordinea descrescătoare a mediei de admitere și pe baza opțiunilor completate în fișa de înscriere. 

NOTĂ: Candidații nerepartizați pe locurile speciale pentru rromi, precum și cei care au fost repartizați dar care solicită, în scris, renunțarea la locul pe care au fost repartizați, pot solicita și primi o nouă fișă de înscriere pentru a putea participa la prima etapă de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2026-2027.

13 – 20 iulie 2026 - Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIIIa. 

Orice opțiune greșită poate conduce la o repartizare nedorită! 

Numărul redus de opțiuni completate poate conduce la nerepartizarea computerizată a candidatului! 

Completarea fișelor de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a care doresc să participe la admitere în alt județ și depunerea/transmiterea fișelor, conform procedurii stabilite de Comisia națională de admitere. 

NOTĂ: Candidații nerepartizați pe locurile speciale pentru rromi și candidații nerepartizați pe locurile distinct alocate în unitățile de învățământ de masă candidaților cu CES, precum și cei care au fost repartizați, dar care solicită, în scris, renunțarea la locul pe care au fost repartizați, care doresc să participe la etapa de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2026-2027, completează opțiunile în perioada 15-17 iulie 2026.

13 – 20 iulie 2026 - Introducerea în baza de date computerizată (în aplicația informatică centralizată) a datelor din fișele de înscriere.

13 – 20 iulie 2026 - Verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa listată de calculator, corectarea eventualelor greșeli în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din calculator, operațiuni ce se vor realiza utilizând aplicația informatică centralizată.

20 iulie 2026 - Termenul-limită pentru transmiterea bazei de date de la centrele de înscriere la centrul de admitere județean/al municipiului București, precum și a listei absolvenților care nu participă la repartizarea computerizată, prin confirmarea operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată. 

Predarea/transmiterea de către comisia din centrul de înscriere a fișelor de opțiuni originale la centrul de admitere județean/al municipiului București.

20 iulie 2026 - Transmiterea bazei de date de la centrele de admitere județene/al municipiului București la Centrul național de admitere prin confirmarea, de către acestea, a finalizării operațiunilor specifice, în aplicația informatică centralizată.

21 iulie 2026 - Verificarea și corectarea eventualelor erori din bazele de date, precum candidați aflați în baza de date pentru admiterea computerizată și care au fost deja admiși la liceele la care se susțin probe de aptitudini etc., de către Comisia națională de admitere și comisiile de admitere județene/a municipiului București; transmiterea modificărilor la comisia națională.

21 iulie 2026 - Corectarea erorilor și confirmarea încheierii modificărilor în aplicația informatică centralizată.

22 iulie 2026 - Repartizarea computerizată în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2026-2027.

22 iulie 2026  - Comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în învățământul liceal. 

Afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământul liceal din județ/municipiul București.

23 – 28 iulie 2026 - Depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați.

Etapa 2 a repartizării computerizate

28 iulie 2026 - Transmiterea de către unitățile de învățământ liceal a situației locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în această etapă de admitere.

29-31 iulie 2026 - Rezolvarea de către comisia de admitere județeană/ a municipiului București, a situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată.

31 iulie 2026 - Afișarea centrului de admitere, a situației locurilor rămase libere, inclusiv a celor destinate candidaților rromi, precum și a celor destinate candidaților cu CES, a locului de desfășurare și a graficului probelor de aptitudini sau de verificare a cunoștințelor de limbă modernă ori maternă.

3 august 2026 - Înscrierea candidaților pentru probele de aptitudini sau probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă, inclusiv a candidaților pe locurile speciale pentru rromi și a candidaților pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă.

4-5 august 2026 - Desfășurarea probelor de aptitudini sau a probelor de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă.

6-7 august 2026 - Afișarea rezultatelor la probele de aptitudini și la probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă și rezolvarea eventualelor contestații

10-12 august 2026 - Primirea cererilor de înscriere a candidaților care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen, a candidaților care au fost respinși la liceele/clasele care au organizat probe de aptitudini și a candidaților care au susținut probe de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau de limbă maternă în etapa a doua, precum și a candidaților care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizați computerizat, inclusiv a candidaților pe locurile speciale pentru rromi și a candidaților pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă. 

Primirea cererilor de înscriere a absolvenților clasei a VIII-a care nu au susținut evaluarea națională. 

NOTĂ: Candidații pe locurile speciale pentru rromi și candidații pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă își păstrează prioritatea pe locurile destinate acestora.

17-18 august 2026 - Repartizarea candidaților din etapa a doua, de către comisia de admitere județeană/a municipiului București.

Repartizarea se face conform unei proceduri stabilite de către comisia de admitere județeană/a municipiului București, publicate pe site-ul inspectoratului școlar județean/al Municipiului București și comunicate unităților de învățământ până la data de 10 iulie 2026.

18 august 2026 - Transmiterea către Centrul național de admitere a rezultatelor repartizării prin confirmarea încheierii operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată.

Cum se calculează media de admitere la liceu în 2026

La repartizarea computerizată 2026, algoritmul va ține cont de ordinea în care elevii au completat fișele de opțiuni și de media de admitere la liceu în 2026, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele incluse în Evaluarea Națională.

În cazul liceelor vocaționale, elevii vor susține probe de aptitudini, care vor fi luate în cosiderare pentru calcularea mediei de admitere la liceu. Astfel:

1. Pentru profilul artistic, pentru profilul sportiv și pentru specializarea filologie de la liceul Waldorf:

(3*APT + MA)/4, unde:

APT = nota finală la probele de aptitudini; MA = media de admitere; MFA = media finală de admitere.

2. Pentru profilul teologic:

(APT + MA)/2, unde:

APT = nota finală la probele de aptitudini; MA = media de admitere; MFA = media finală de admitere.

3. Pentru profilul militar:

0,2* MA + 0,8*NP = MFA, unde:

NP = nota la proba de verificare a cunoștințelor la disciplinele Limba și literatura română și Matematică; MA = media de admitere; MFA = media finală de admitere. 

Ce se întâmplă în cazul în care doi elevi au medii egale

În cazul în care doi candidați au medii de admitere egale, aceștia vor fi departajați folosind, în ordine, următoarele criterii: 

a) media generală de absolvire a claselor a V-a - a VIII-a; 

b) nota obținută la proba de limba și literatura română din cadrul evaluării naționale; 

c) nota obținută la proba de matematică din cadrul evaluării naționale; 

d) nota obținută la proba de limbă maternă din cadrul evaluării naționale, respectiv nota de la proba de verificare a cunoștințelor de limbă maternă.

Cum se completează fișa se înscriere pentru admiterea la liceu în 2026

Elevii vor completa fișele de înscriere pentru repartizarea computerizată, împreună cu părinții loc și asistați de diriginți.

Model fișă de înscriere la liceu 2026: 

După completarea datelor personale (nume, prenume, inițiala prenumelui tatălui, cod numeric personal, data nașterii), elevii vor trece pe fișa de înscriere notele obținute la Evaluarea Națională și media examenelor, dar și media claselor V-VIII, care va servi drept criteriu de departajare.

Elevii și părinții trebuie să aibă în vedere că orice opțiune greșită poate conduce la o repartizare nedorită și că numărul redus de opțiuni completate poate conduce la nerepartizare computerizată a candidatului.

Pentru elevi (dar și pentru părinții care îi vor asista la completarea fișelor) este foarte important să înțeleagă următoarele reguli:

  • Completează pe primele locuri opţiunile pe care le doreşti cel mai mult, chiar dacă nu eşti sigur că media îţi permite să intri la aceste opţiuni.
  • Continuă cu opţiuni care ţi-ar plăcea, apoi cu opţiuni la care nu te-ar deranja să fii repartizat.
  • Încheie cu opţiunile cele mai puţin dorite, dar pe care trebuie să le enumeri pe fişă, pentru siguranţă.
  • Nu completa o opţiune nedorită înaintea unei opţiuni dorite. Prima opţiune este şi prima luată în considerare pentru fiecare elev.
  • Completarea unui număr mare de opţiuni pe fişa de admitere nu îţi poate dăuna în nici un fel – oricum intri la prima opţiune a ta la care mai sunt locuri disponibile.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

euronews.ro: Știri de ultimă oră, breaking news, #AllViews