Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Bucureștiul a intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai lungă masă din lume. 20.000 de oameni, sprijin pentru un nou spital pediatric

Bucureștiul a intrat în Cartea Recordurilor Guinness cu o masă lungă de cinci kilometri, la care s-au așezat 20 de mii de oameni. Evenimentul a avut și o miză caritabilă: strângerea de fonduri pentru construirea unui spital de psihiatrie pediatrică.

Structura, realizată din materiale reciclate, s-a întins de-a lungul Bulevardului Unirii până în Piața Constituției. Participanții au contribuit astfel la finanțarea unei clădiri de 3.900 de metri pătrați, destinată copiilor și adolescenților cu afecțiuni psihice.

„A fost o mare sufragerie astăzi, în Piața Constituției. Așa cum îmi place mie să spun, că vreau să avem un oraș ca o sufragerie, ei bine, a fost, literalmente, un oraș sufragerie!”, a declarat primarul general Ciprian Ciucu.

Proiectul, estimat la 16,5 milioane de euro, va include cabinete medicale, spații de terapie, zone senzoriale și o secție dedicată tratării dependențelor în rândul adolescenților. Noua clădire va fi construită în cadrul Spitalului Obregia din București și ar urma să fie finalizată în 2027. Proiectul este finanțat din donații private și sponsorizări.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE