Urmărește Euronews România la cei mai importanți operatori de cablu TV din țară: Digi (canalul 66), Orange (canalul 106), Vodafone (canalul 410).

Bucureștenii află dacă vor avea sau nu căldură la iarnă. Termoenergetica ar urma să plătească o primă tranșă din datoria de un miliard de lei

Publicat de: Euronews

Bucureștenii află mâine dacă vor avea sau nu apă caldă și căldură în această iarnă. Consilierii generali ai Primăriei Capitalei se întâlnesc într-o ședință, pentru a hotărî acoperirea unei părți din datoria pe care Termoenergetica o are față de producătorul ELCEN, astfel încât să poată procura gazul necesar pentru sezonul de iarnă.

Ședința consiliului general coincide chiar cu ziua în care încep probele pentru furnizarea agentului termic.

Din datoria de un miliard de lei pe care o are Termoenergetica, ar urma să fie plătită o primă tranșă de 400 de milioane de lei, care i-ar putea asigura pe bucureșteni că vor avea căldură la iarnă.

Până la 1 octombrie ELCEN trebuie să cumpere gazul pentru sezonul rece, însă compania a reclamat că nu are banii necesari pentru acest lucru.

De asemene, ministrul Energiei i-a trimis acum o lună și jumătate o scrisoare primarului general în care solicita să fie plătită suma și atenționa asupra faptului că altfel ELCEN va intra direct în faliment.

De asemenea, Nicușor Dan a spus că prețul gigacaloriei rămâne nemodificat în această iarnă, tot 346 de lei.

Și edilul îi asigură și în acest an pe bucureșteni că vor fi mai puține avarii la iarnă pentru că s-au făcut reparații și totodată că vor fi mai puține întreruperi ale furnizării agentului termic pentru că va fi pusă în funcțiune centrala de la Titan, iar spre finalul iernii și cele 20 de centrale de cartier.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE