Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Bryan Johnson, milionarul care nu vrea să moară, a fost diagnosticat cu o boală incurabilă. „Stomacul meu se mănâncă singur”

Milionarul american obsedat de nemurire, care cheltuiește anual două milioane de dolari pentru a nu îmbătrâni, a fost diagnosticat cu o boală autoimună pentru care nu există tratament. Autor al protocolului Blueprint, care are drept scop prelungirea vieții, Bryan Johnson a intrat, la 48 de ani, într-o nouă cursă: aceea de a găsi un leac pentru boala sa.

Antreprenorul american Bryan Johnson, cunoscut pentru obsesia sa de nu îmbătrâni, a fost diagnosticat cu o boală autoimună. Este vorba despre gastrita atrofică autoimună, o boală incurabilă care provoacă un deficit sever de vitamina B12 și fier și poate cauza anemie.

Bryan Johnson, antreprenor: Este adevărat. Stomacul meu se mănâncă singur. Și iată de ce mă entuziasmează. Pentru context, am fost diagnosticat cu boala tiroidiană autoimună la vârsta de 21 de ani. Asta a fost cu zeci de ani înainte să inițiez protocolul meu.

Bryan Johnson vrea acum să găsească un tratament.

Bryan Johnson, antreprenor: Gastrita autoimună afectează milioane de oameni din întreaga lume și în prezent nu are leac. Vom încerca să rezolvăm asta.

Câteva zile mai târziu, mi s-a recoltat foarte mult sânge. Secvențiem 1 milion din celulele mele imune.

Sper să găsim un leac. Sper că acest lucru se va aplica la milioane de oameni. Ar fi un leac fantastic pentru rasa umană.

Cine este Bryan Johnson

Bryan Johnson are 48 de ani și popularizează online eforturile sale de a rămâne mereu tânăr. Potrivit acestuia, prin proiectul Blueprint, el cheltuiește anual două milioane de dolari anual pentru a nu îmbătrâni – în special pe analize medicale, diete, terapii și tratamente experimentale.

Zilnic, respectă aceeași rutină: se trezește la ora 4.30, respectă în jur de 100 de protocoale stricte și mănâncă exact 1977 de calorii pe zi. Milionarul este celebru și pentru că și-a vândut compania de plăți online pentru 800 de milioane de dolari în 2013.

Podcastul lui Bryan Johnson are peste două milioane de abonați pe contul de Youtube. Sub sloganul „Nu muri”, Bryan Johnson a lansat și o aplicație dedicată optimizării modului de viață și a fost subiectul unui film documentar:,,Nu muri – omul care vrea să trăiască veșnic”.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

Bryan Johnson, milionarul care nu vrea să moară, a fost diagnosticat cu o boală incurabilă. „Stomacul meu se mănâncă singur”