„Nu am avut tangențe, nu am avut competențe de reglementare asupra acestei situații”, a declarat premierul în exercițiu, Ilie Bolojan, întrebat despre organizația condusă de Viorel Pașca și despre activitatea acesteia în perioada în care a fost primar al municipiului Oradea și președinte al Consiliului Județean Bihor.
Bolojan a susținut că instituțiile care aveau atribuții de control sunt agențiile județene de inspecție socială și că, pe durata mandatelor sale în administrația locală, nu a avut niciun raport cu asociația.
„Cei care pot inspecta toate așezămintele sociale sunt cei de la agențiile județene de inspecție socială, care ar trebui să aibă rapoarte în acest sens. În calitate de primar sau de președinte de Consiliu Județean nu am avut niciun fel de raport cu această asociație”, a explicat Ilie Bolojan.
Premierul în exercițiu a răspuns și întrebărilor legate de premiile acordate de Direcția de Asistență Socială a Primăriei Oradea unor ONG-uri și asociații cu activitate în domeniul social.
„În fiecare an, Direcția de Asistență Socială a Primăriei Oradea premiază ONG-uri, asociații, legat de activități de responsabilitate socială. În anii mei de primărie nu am participat la acest tip de premiere, eu fiind în general centrat pe muncă și mai puțin pe partea de activități de reprezentare. Nu am cunoștință legat de persoanele juridice, de persoanele fizice pe care Direcția de Asistență Socială le-a premiat”, a afirmat Ilie Bolojan.
Declarațiile premierului vin după ce procurorii DIICOT au destructurat, în urma zecilor de percheziții desfășurate marți, rețeaua condusă de Viorel Pașca.
Anul trecut, o investigație Pacient în România arăta că Viorel Pașca găzduia fără autorizație sute de persoane în imobilele pe care le administra, în timp ce autoritățile acceptau situația și chiar îi direcționau pacienți.
Viorel Pașca, soția sa și cei trei fii sunt acuzați de DIICOT de trafic de persoane și exploatare. Procurorii au solicitat arestarea preventivă a celor cinci pentru 30 de zile. Potrivit informațiilor din dosar, membrii familiei au ales să nu dea declarații în fața anchetatorilor.
