Bolojan fixează luna noiembrie ca termen-limită pentru reforma administrației și pensiile magistraților: „Altfel, bugetul pe 2026 e compromis”

Luna noiembrie este deadlineul pentru reforma administrației locale dar și cea a pensiilor magistraților, a declarat premierul Ilie Bolojan duminică seară la Digi 24.

Eficientizarea administrației publice trebuie finalizată înainte de construcția bugetului pe 2026, a subliniat premierul. Argumente care îi vor convinge și pe partenerii de coaliție, consideră Bolojan.

Reforma administrației publice locale, făcută în același timp cu reforma administrației centrale, care înseamnă că ne place, că nu ne place, reduceri de personal atât în administrația locală, cât și în cea în cea centrală, este o necesitate, pentru că, altfel, v-am spus, aceste dobânzi, aceste datorii, aceste cheltuieli fixe vin peste noi.

Tergiversări legate de adoptarea legislației, de exemplu, privind reforma în administrația locală și cea centrală, ne duc într-o zonă în care nu le putem adopta înainte de aprobarea bugetului.

Și, practic, dacă nu facem acest lucru, anul bugetar 2026 va fi un an compromis. Din punctul ăsta de vedere, înseamnă că nu mai poți să-ți te încadrezi în țintele de deficit. Vom face ceea ce trebuie în noiembrie nu există altă soluție. Colegii sunt conștienți de această situație, nu trebuie să accepte o o varianta propusă de de de premier, ci trebuie să adoptăm variante care au efecte reale.

Dacă facem doar paliative, dacă desființăm doar posturi vacante sau luăm măsuri care se sunt ocolite sub diferite formule, n-am făcut nimic.

Aveți termenul de noiembrie pentru administrație, pentru reforma, administrație, pentru pensiile magistraților ce termen aveți? Tot în noiembrie ar trebui și acest lucru să se rezolve.”, a declarat Ilie Bolojan.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE