Biletele de avion s-ar putea scumpi anul acesta. Pasagerii, sfătuiți să-și cumpere biletele din timp

De Bianca Chirilă  •  

Distribuie

DIMENSIUNE TEXT

Aglomerația de pe aeroporturi strică planurile de concediu pentru mii de oameni din întreaga lume. După doi ani de pandemie, aeroporturile și companiile aeriene din întreaga lume nu sunt pregătite pentru creșterea bruscă a numărului de călători dornici de vacanță, mai ales că în perioada restricțiilor au fost nevoite să facă reduceri de personal.

Peste o mie de oameni și-au pierdut zborurile de pe aeroportul din Dublin din cauza cozilor uriașe

Săptămâna trecută, peste o mie de oameni și-au pierdut zborurile de pe aeroportul din Dublin din cauza cozilor uriașe. Operatorul olandez KLM a oprit timp de patru zile vânzarea de bilete, iar în Marea Britanie, EasyJet, British Airways și Wizz Air au anulat sute de zboruri, chiar după zilele în care a fost sărbătorit Jubileul de Platină al Reginei Elisabeta a II-a. Astfel, zeci de mii de englezi nu s-au mai putut întoarce din vacanță conform planului.

David Ciceo, președintele Asociației Aeroporturilor din România și directorul general al Aeroportului din Cluj a explicat la „Euronews ACUM” ce soluții ar avea aeroporturile din România în privința aglomerației și a precizat că tarifele vor crește în această vară din cauza creșterii prețului la combustibil.

Ce soluții ar avea aeroporturile din România?

David Ciceo, președintele Asociației Aeroporturilor din România și directorul general al Aeroportului din Cluj: „Datorită creșterii bruște a traficului aerian sunt anumite probleme pe unele aeroporturi. Aeroporturile din România și companiile aeriene au suficient personal. În ultimii doi ani aeroporturile din România nu au disponibilizat personal. Criza financiară am reușit să o rezolvăm prin șomaj tehnic, dar problemele care sunt pe unele aeroporturi din Europa se transmit pe aeroporturile românești. Întârzie anumite zboruri datorită problemelor și întârzierilor care sunt pe alte aeroporturi, mai ales pe aeroporturile mari din Europa. Chiar și pe aeroportul din Cluj și pe alte aeroporturi din țară au fost zilnic trei, patru zboruri care au întârziat între una și trei ore. Colaborăm cu celelalte aeroporturi. Mai sunt, de asemenea, replanificări ale anumitor zboruri. Rugăm, totuși, pasagerii să aibă încredere în traficul aerian. Rămâne cel mai sigur și cel mai rapid.”

În ceea ce privește traficul în România pe lunile aprilie-mai ne apropiem de nivelul din 2019. Până la sfârșitul anului, în România vom avea aproximativ 75% din nivelul din 2019. Dacă în 2019 au fost 24 de milioane de pasageri, anul acesta vom avea aprox 16-17 milioane de pasageri.

Pentru că întârzie companiile aeriene ele nu pot fi obligate să ajungă la timp? Poate pasagerii ajung la zborul respectiv, dar pierd conexiunile cu alte zboruri.

David Ciceo, președintele Asociației Aeroporturilor din România și directorul general al Aeroportului din Cluj: „Nu poate fi vorba de obligație sau amendă. Colaborăm pentru a minimiza astfel de neplăceri, mai ales pentru charterele de vacanță. Îi rugăm pe pasageri să reconfirme cu agențiile de turism zborul cu o zi înainte. Ne pare rău pentru neplăcerile pasagerilor. Nu poate fi vorba de obligație, având în vedere că este o problemă destul de mare pe plan european. Considerăm că din septembrie se va relua activitatea normală.”

Exista aglomerații foarte mari cel puțin pe Aeroportul din Otopeni. Unui cetățean i se recomandă să ajungă cu trei ore înainte de a zbura. Nu există posibilitatea să se crească viteza fluxului de pasageri?

„Colaborăm cu agențiile și cu instituțiile, astfel încât să îi procesăm cât mai repede. Toate aeroporturile au problema orei de vârf. Aceste întârzieri duc la anumite suprapuneri și la anumite blocaje. Pentru zborurile externe se recomandă cu două, trei ore înainte, se recomandă pentru o bună procesare. Lucrăm pentru a fluidiza traficul”, a mai adăugat președintele Asociației Aeroporturilor din România

Ne putem aștepta în această vară la o creștere a tarifelor?

„Da, datorită creșterii prețului la combustibil, situației generale, a războiului din Ucraina, care a generat creșteri în lanț. Ne putem aștepta la creșterea tarifelor. Este bine ca pasagerii să-și cumpere biletul din timp, pentru a avea o anumită predictibilitate a prețului. În continuare sunt anulări de frecvențe, se reiau anumite frecvențe, repoziționări, adică chiar dacă traficul crește, nu toate companiile aeriene și-au revenit financiar suficient, astfel încât să fie o predictibilitate foarte bună a tarifelor”, a conchis David Ciceo.

Distribuie

Taguri