Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Examenul de Bacalaureat începe luni cu probele de competențe. Prima este cea de limba și literatura română. Peste 130.000 de candidați s-au înscris la prima sesiune. Probele orale care au loc în perioada aceasta nu au o miză reală la media finală, însă ele trebuie susținute pentru ca un candidat să poată promova.

Ministerul Educației pregătește, pe viitor, și o reformă a Bacalaureatului.

Cum se va realiza evaluarea la proba de Limbă română oral

La Limba română, evaluarea se face pe trei niveluri de competență: „utilizator mediu, utilizator avansat și utilizator experimentat”, determinate în funcție de descriptorii prevăzuți în grilă. La înțelegerea textului, absolvenții de liceu trebuie să poată citi corect și cursiv, pentru a obține calificativul mediu, după cum prevede procedura oficială.

Evaluarea se realizează de către doi profesori examinatori, care completează „un borderou individual” cu punctajul fiecărei competențe observate. În situația în care cei doi examinatori oferă același nivel, acesta este considerat nivelul final, potrivit Edupedu. În cazul în care cei doi profesori examinatori acordă niveluri diferite, nivelul de competență lingvistică se stabilește astfel:

Candidații care primesc un bilet de examen nu pot solicita schimbarea acestuia.

Art. 4.- „(1) Nu se admite schimbarea biletului de examen.

(2) În cazul în care candidaţii refuză să răspundă la întrebările formulate se consideră că nu au susţinut Proba A, respectiv Proba B.”

Potrivit procedurii, elevii cu dizabilități pot beneficia de prelungirea cu 10 minute a timpului necesar pentru pregătirea răspunsului, respectiv a timpului de susținere a răspunsului.

Art. 5 – „(2) La proba de evaluare a competentelor lingvistice de comunicare orală în limba română, elevii cu dizabilități primesc un set aparte de bilete de examen.

(3) La Probele A şi B elevii cu dizabilităţi pot beneficia, la cerere, de prelungirea cu 10 minute a timpului necesar pentru pregătirea răspunsului, respectiv a timpului de susținere a răspunsului.”

Absolvenții de liceu au terminat termina anul școlar 2025-2026 mai devreme, adică pe 4 iunie 2026, pentru a se putea pregăti în vederea examenelor.

Calendar Bac 2026 - sesiunea iunie-iulie

  • 2-4 iunie 2026 - Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
  • 4 iunie 2026 - Încheierea cursurilor pentru elevii claselor a XII-a/ a XIII-a

Probele de evaluare a competențelor

  • 8-10 iunie 2026 - Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română
  • 10-11 iunie 2026 - Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă
  • 11-12 iunie 2026 - Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală într-o limbă de circulație internațională
  • 15-17 iunie 2026 - Evaluarea competențelor digitale

Probele scrise

  • 29 iunie 2026 - Limba și literatura română
  • 30 iunie 2026 - Proba obligatorie a profilului
  • 2 iulie 2026 - Proba la alegere a profilului și specializării
  • 3 iulie 2026 - Limba și literatura maternă
  • 7 iulie 2026 - Afișarea rezultatelor inițiale, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor (în intervalul orar 14:00 - 18:00)
  • 8-9 iulie 2026 - Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 9-10 iulie 2026 - Soluționarea contestațiilor
  • 13 iulie 2026 - Afișarea rezultatelor finale

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

euronews.ro: Știri de ultimă oră, breaking news, #AllViews