O amplă discuție despre etică și limitele utilizării inteligenței artificiale în scop militar a început săptămâna aceasta în Statele Unite. A pornit de la un ultimatum al secretarului Apărării. Pete Hegseth a amenințat una dintre cele patru companii care furnizează soluții AI Pentagonului cu anularea contractului.
Motivul este că gigantul tech refuză să ofere statului permisiunea de a folosi instrumentele sale de inteligență artificială fără restricții. Acest ultimatum expiră azi.
Azi expiră ultimatulul dat de Pentagon companiei Anthropic
Alexandra Albu, jurnalist Euronews: „Să începem povestea de la cum a pornit acest schimb de replici între Pentagon și această companie big tech din SUA. Trebuie să știți că, astă vară, Pentagonul a semnat patru contracte cu patru mari companii care oferă instrumente de inteligență artificială: Open AI, X AI (care îi aparține lui Elon Musk) și Anthropic, care este firma intrată în conflict cu Pentagonul. Anthropic a apărut în 2021 și bazele ei au fost puse de către foști angajați de la Open AI.
De ce are nevoie Pentagonul de aceste instrumente AI? Ele sunt folosite, în principal, pentru analiza și verificarea unor volume mari de date, dar li pentru planificare și strategii și pentru luarea unor decizii. De ce s-a ajuns în acest conflict? Pentru că Anthropic, care are un instrument numit Claude, susține că acest instrument a fost utilizat în timpul intervenției militare a SUA în Venezuela, la începutul acestiu an. Iar fondatorii Anthropic spun că așa ceva nu poate fi posibil fără acordul lor.
Ce vrea de fapt Pentagonul? Vrea să folosească fără restricții toate aceste instrumente AI. Și dacă trei dintre aceste companii au spus, tacit, că sunt de acord - sau, cel puțin, public, nu u ridicat nicio problemă - Anthropic, prin fondatorul său a spus că 'nu putem, cu bună știință, să oferim Pentagonului acces nelimitat la instrumentele noastre, în condițiile în care ele pot fi folosite pentru sionarea în masă a cetățenilor și armament complet autonom'.
Ce riscă fondatorul Anthropic dacă acest ultimatum este pus ]n aplicare? în primul rând, Anthropic are, în acest moment, un contract în valoare de 200 de milioane de dolari cu Pentagonul. Asta ar fi prima problemă, dacă Pentagonul ar rupe acest contract și ar fi o pierdere financiară foarte mare pentru Anthropic, dar este posibil și ca această companie să fie numită 'risc pentru lanțul de aprovizionare', ceea ce ar pune-o la același nivel cu Huawei sau Kaspersky. În același timp, Pentagonul ar putea să folosească o lege din perioada Războiului Rece și să forțeze această companie să-i predea controlul asupra instrumentului AI".
