Parlamentarii partidului AUR nu vor fi prezenți la votul de învestitură a Guvernului lui Siegfried Mureșan și nu negociază cu PSD sau cu alte formațiuni politice, a declarat Dan Dungaciu, prim-vicepreședintele Partidului Alianța pentru Unirea Românilor, la Euronews România. De asemenea, Dungaciu a precizat că alegerile anticipate „sunt un lucru mai puțin rău decât pentru PSD”, iar partidul condus de George Simion le consideră „un mare succes politic”
În emisiunea ”Vocile care contează”, Dan Dungaciu a afirmat că partidul AUR nu a primit vreo ofertă politică pentru a susține Guvernul lui Siegfried Mureșan, deoarece „lucrurile astea nu se fac nici pe azi pe mâine, nici de la o oră la alta”.
Dan Dungaciu, prim-vicepreședintele AUR: Cred că în mod normal dacă cineva ar fi dorit niște voturi, ar fi trebuit să vină la o discuție, să avem niște negocieri formale. Nu s-a întâmplat asta. Prin urmare, dacă nu există nicio dorință, din punctul ăsta de vedere, nu există nicio putirință, nicio forță ca să treacă proiectul pe care, înțeleg, că domnul Mureșan îl reprezintă.
Dungaciu a reiterat că senatorii și deputații AUR nu vor fi prezenți miercuri la votul de învestitură.
Dan Dungaciu, prim-vicepreședintele AUR: Decizia a fost luată, a fost anunțată. A fost discutată la nivelul partidului. A fost anunțată, rămâne aceeași. Nu s-a schimbat nimic. Nu vor fi prezenți la vot.
- Guvernul lui Siegfried Mureșan are nevoie de 233 de voturi pentru a fi învestit de Parlament.
Dan Dungaciu: După eșecul propunerii Siegfried Mureșan, ar trebui să urmeze alegeri anticipate
Dan Dungaciu, prim-vicepreședintele AUR: Între AUR și PSD nu se negociază nimic și nu se va negocia nimic nici între AUR și alte partide, inclusiv PSD-ul, într-o formă în care s-a tot sugerat că ar negocia întâlniri pe holurile Parlamentului sau telefoane.
Din punctul nostru de vedere, cred că după eșecul propunerii Siegfried Mureșan, ar trebui să urmeze alegeri anticipate, dar dacă ele nu vor fi, orice negociere se va face într-un mod normal, cu o invitație la negociere, totul foarte transparent. Presa să știe, cu echipe de negociere desemnate, care se vor întâlni, vor discuta pe mandate de negociere.
Dacă negocierile vor eșua și vom ajunge la alegerile anticipate, AUR nu consideră asta o înfrângere, ci dimpotrivă. Consideră și alegerile anticipate un mare succes politic.
AUR vrea anticipate și negocieri pentru echipa guvernamentală: Nu susținem niciun Guvern din care nu facem parte
De asemenea, Dan Dungaciu a exclus purtarea unor negocieri cu PSD în acest moment în scenariul în care Sorin Grindeanu ar fi desemnare premier.
Dan Dungaciu, prim-vicepreședintele AUR: Dacă se va întâmpla așa ceva, urmează să primim o invitație formală de discuții, de negocieri. Când vom avea această invitație, vom desemna o echipă de negociere.
Vom negocia plecând de la ipoteza că puterea noastră de negociere este mare. Pentru noi, alegerile anticipate sunt un lucru mai puțin rău decât pentru PSD.
Este o linie roșie pe care ne-am asumat-o. Nu susținem niciun Guvern din care nu facem parte. În ce mod facem parte, cum facem parte, asta e o chestiune de negociere.
PSD mizează pe discuțiile cu grupurile parlamentare mici, inclusiv din zona suveranistă
Claudiu Manta, deputat PSD: Nu există și nu va exista un Guvern PSD-AUR. Lucrurile cred că sunt lămurite. Au fost spuse în aceste cinci luni de mai multe ori.
În privința șanselor, vreau să vă readuc aminte un lucru: sunt mai multe formațiuni micuțe, gen PACE și alte câteva, care au spus foarte clar că nu votează un Guvern din care face parte USR. Sunt declarații publice. Ei au o problemă, la fel cum avem și noi. Am spus-o foarte clar.
Cooptarea celor de la USR în Guvern a fost o greșeală pe care nu intenționăm să o mai facem de acum înainte. Motivele sunt mai multe; de la calitatea miniștrilor, la de la genul de măsuri pe care le-au impus.
Deputat social-democrat: Credem că posibilitatea de a forma un Guvern în jurul PSD este mult mai mare
Claudiu Manta, deputat PSD: Noi credem că posibilitatea de a forma un Guvern în jurul PSD este mult mai mare, pentru că noi o să tratăm toate aceste grupuri micuțe din Parlament cu mult mai mult respect decât a făcut-o domnul Mureșan. Vom merge, vom discuta cu dumnealor, le vom spune: asta vrem să facem, dar așezat și fără să-i tratăm de sus. Vă repet, asta a făcut domnul Mureșan cu PSD-ul.
Alin Stoica, deputat USR: UDMR nu va vota niciodată un Guvern susținut de SOS și POT
Alin Stoica, deputat USR: Matematica nu ne minte și relațiile dintre partide sunt foarte bine cunoscute. UDMR nu va vota niciodată un Guvern care este susținut de aceste grupuscule, de la SOS, POT care s-au desprins din AUR și care sunt mult mai xenofobe decât este AUR. AUR a avut niște derapaje groaznice în ultima săptămână. De la tribuna Parlamentului au fost rostite niște cuvinte care i-au îndepărtat foarte mult pe cei de la UDMR și pe o parte de cei de la minoritățile naționale de ideea de a vota împreună cu acei oameni vreun Guvern.
Dacă PSD își imaginează că împreună cu UDMR o să-i pună la un loc și pe acele grupuscule, atunci se înșală.
Doar dacă îi aducem și pe cei de la AUR și îi îndepărtează pe cei de la UDMR. Și dumnealor declară că nu vor facă un Guvern cu AUR. Atunci se vor întoarce la PNL și vor cere voturile? Sau la noi, la USR?
Trebuie să ținem departe zona extremistă de putere, atunci ar trebui să ne revenim în simțiri și să votăm un Guvern proeuropean din care să facă parte partidele care sunt proeuropene.
