Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Atac cu dronă împotriva Statului Major al flotei ruse la Marea Neagră

Publicat de:

Un atac cu dronă a vizat sâmbătă Statul Major al flotei ruse la Marea Neagră, în Sevastopol, fără să facă răniţi, a declarat guvernatorul acestui oraş din Crimeea, peninsula ucraineană anexată ilegal de Rusia, Mihail Razvojaiev, transmite AFP, citată de Agerpres.

„Drona a fost doborâtă chiar deasupra Statului Major al flotei, a căzut pe acoperiş şi a luat foc”, a scris Razvojaiev pe contul său de Telegram. Incidentul „nu a provocat pagube majore”, nici răniţi, a adăugat el, atribuind atacul forţelor ucrainene.

Al doilea atac cu dronă

Acesta este cel de-al doilea atac cu dronă împotriva Statului Major al flotei ruse la Marea Neagră, la Sevastopol, în mai puţin de o lună.

La 31 iulie, o dronă a lovit curtea Statului Major al flotei, făcând cinci răniţi printre angajaţi şi ducând la anularea tuturor festivităţilor prevăzute să aibă loc cu prilejul Zilei Flotei ruse.

Ucraina acuză o provocare

Acuzată de Rusia de acel atac, Ucraina a dezminţit că ar fi fost implicată, calificând acuzaţiile drept „o provocare”.

Noul incident are loc în contextul în care explozii şi atacuri vizând infrastructuri militare ruse se înmulţesc în Crimeea. Joi seară, forţele ruse au doborât o dronă în apropierea unui aerodrom militar din Sevastopol. Marţi, explozii au avut loc la o bază militară şi la un depozit de muniţii din Crimeea, Rusia calificând incidentul drept un act de sabotaj.

La începutul lunii august, explozia muniţiilor destinate aviaţiei militare în apropiere de aerodromul militar din Saki, în Crimeea, a făcut un mort şi mai mulţi răniţi.

Totodată, sistemul de apărare antiaeriană a fost activat sâmbătă la Evpatoria, în vestul Crimeii, potrivit guvernatorului peninsulei, Serghei Aksionov. Incidentul „nu a provocat pagube, nici răniţi”, a dat el asigurări pe Telegram.

Ofensiva ucraineană din sud

În primele zile ale războiului său împotriva Ucrainei, Rusia a cucerit o parte din sudul ucrainean, îndeosebi regiunea Herson, situată nu departe de Crimeea anexată în 2014.

În ultimele săptămâni, forţele ucrainene au trecut la ofensivă în sud, pentru a recuceri teritoriile pierdute, şi au înregistrat unele succese. Pe de altă parte, agenţia EFE, citată de Agerpres, relatează că autorităţile ucrainene au informat sâmbătă că în timpul zilei de vineri şapte civili şi-au pierdut viaţa în regiunea Doneţk (est) în urma atacurilor ruse, iar 13 civili au fost răniţi.

„Rusia continuă să ucidă civili”, a scris pe Telegram şeful administraţiei militare a provinciei, Pavlo Kirilenko.

„La 19 august, ruşii au ucis şapte civili rezidenţi în regiunea Doneţk: patru în Bahmut, unul în Druzba, unul în Kostiantinivka şi unul în Pivnicine. Alte 13 persoane au fost rănite”, a menţionat el.

Potrivit datelor citate de ziarul Ukrainska Pravda, cu aceste decese numărul victimelor în rândul civililor din Doneţk de la începutul invaziei ruse, în februarie, se ridică la 751 de morţi şi 1.941 de răniţi.

În ultimele luni, ofensiva rusă s-a concentrat în sudul şi în estul Ucrainei, unde înainte de război forţele proruse controlau deja părţi din regiunile Doneţk şi Lugansk, pe care în prezent le controlează aproape în totalitate.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE