Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Atac armat la o școală din SUA. Cel puțin șase persoane au fost ucise. Printre victime sunt trei copii

Cel puțin trei copii și trei adulți au fost uciși într-o școală primară din orașul Nashville din statul american Tennessee, după ce un atacator înarmat a deschis focul.

Polițiștii au precizat că, din primele informații, atacatorul a fost o tânără femeie, care a fost ucisă de forțele de ordine care au intervenit la fața locului, conform Agerpres.

Agresorul a pătruns luni dimineață în școala creștină privată ”'The Covenant School” din Tennessee, unde a deschis focul.

Pompierii spun că ”au luat în grijă mai mulţi pacienţi”, fără a oferi detalii despre vârsta sau starea victimelor.

Trei copii care au fost împușcați au fost transportați de urgență la spital, unde a fost constatat decesul acestora, au anunțat responsabili ai Centrului Medical Universitar Vanderbilt, citaţi de televiziunea locală NewsChannel 5.

SUA, unde sunt în circulaţie circa 400 de milioane de arme de foc, sunt frecvente îndoliată de atacuri sângeroase, inclusiv în mediul şcolar.

Cea mai marcantă dramă recentă s-a produs la Uvalde, în Texas, în mai, unde un tânăr cu o armă semi-automată a ucis 19 copii şi doi profesori.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE