Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Asemănări și deosebiri între Rusia și Hamas. Analist: „Hamasul a declanșat un atac de o bestialitate care nu are precedent în secolul XXI”

Politologul Cristian Pîrvulescu a vorbit, printre altele, în intervenția la Euronews România, despre discursul lui Joe Biden de joi seara, când liderul SUA a afirmat că Hamasul palestinian şi preşedintele rus Vladimir Putin vor fiecare să distrugă democrații.

„Se dorește ca modelul occidental, Ordinea occidentală, să dispară”

Cristian Pîrvulescu: „Ideea e că, dacă vor intra în Gaza, vor ocupa Gaza și își vor atinge obiectivele, vor distruge Hamas, ce va urma după? Va urma o ocupație care va crea condițiile unei revolte palestiniene sau se va încerca o formulă pe termen lung, cea pe care Itzhak Rabin o încerca în 1993 și un fanatic religios israelian o curma în 1995? Aceea, soluția celor două state, este o soluție rațională, dar este foarte greu de realizat într-un asemenea moment. Ați vorbit despre bombardarea acelui spital din Gaza. Fiecare dintre părți își susține ideea și niciuna nu vrea să accepte ideea celeilalte, oricâte probe s-ar prezenta, ele sunt inutile”.

„Suntem, de fapt – ați spus – într-un război informațional, nu sunt convins că Hamasul a câștigat. Hamasul a câștigat acolo unde putea să îl câștige. (…) E un război care se duce pe toate fronturile: și pe frontul ideologic, și pe frontul informațional și e un război care încă nu a început. Doar Hamasul a declanșat un atac criminal de o bestialitate care nu are precedent în secolul XXI”.

Biden spunea: există un pericol comun, Hamasul și Rusia. Dincolo de diferențele dintre ele, urmăresc același lucru: distrugerea democrației. De fapt, Hamasul și Rusia, dar și Iranul, care e în spatele Hamas și care se înțelege foarte bine cu Rusia și alții, își doresc ca modelul occidental, Ordinea occidentală, să dispară. Războiul din Gaza nu e un simplu război împotriva Hamas. Hamasul a vrut să îl transforme într-un război împotriva civilizației occidentale. Suntem într-un moment complicat acum – în România, lucrurile sunt liniștite, le privim altfel -, dar suntem într-un moment în care confruntarea între viziuni e mai puternică decât oricând, mai ales după Căderea Zidului Berlin”.

„Aceleași teorii ale conspirației sunt folosite și de Rusia, și de Hamas, și de Iran, și de China și așa mai departe, care, în urma unui război hibrid care se duce de multă vreme, au reușit să aibă un câștig foarte mare. Problema e că în societatea noastră, în societățile democratice, există grupări care aderă la aceste teorii conspiraționale. Am văzut, de exemplu, teorii conspiraționale care sunt adaptate la războiul din Gaza și care vin și reiau teorii legate de expansiunea evreiască și care circulă în România prin rețelele de socializare. (…) Asta arată că războiul este unul ideologic total și că se duce peste tot, iar Rusia, Iran și Hamasul folosesc foarte bine aceste instrumente, le-au folosit din primul moment. E adevărat, Rusia poate că nu a câștigat războiul hibrid relatând despre ce se întâmplă în Ucraina, în schimb, transmițând teorii ale conspirației a făcut ca solidaritatea societăților occidentale să scadă și asta s-a văzut”.

„(…) Ce am putut observa în ultima vreme e că opinia publică din Gaza aderă la ideea aceasta a genocidului evreiesc împotriva poporului palestinian și nu face nicio referire la atacurile teroriste din 7 octombrie”.

„(…) Este foarte dificil să găsești soluția pentru a deschide punctul de frontieră cu Egiptul și a trimite ajutoarele umanitare, dar nu există, de fapt, alternativă, pentru că altfel chiar va exista o situație umanitară dramatică, ce nu va face decât să alimenteze nu doar în Gaza, în Cisiordania sau în lumea arabă, ci în întreaga lume, un sentiment de ostilitate față de Israel”.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE