Ucraina ar putea primi rachete Tomahawk din SUA, după ce Pentagonul și-a dat aprobarea și a ajuns la concluzia că o asemenea decizie „este fezabilă”, conform CNN. Însă acordul final îi aparține președintelui Donald Trump.
Ceea ce spune Pantagonul este că trimiterea de rachete Tomahawk în Ucraina „nu ar afecta stocurile” strategice ale americanilor, ceea ce înseamnă că această aprobare este un fel de evaluare cantitativă făcută de Statul Major.
Pentagonul dă undă verde pentru trimiterea de rachete Tomahawk în Ucraina
Însă această veste este privită cu „optimism prudent” de către aliații europeni ai SUA, conform Newsweek. În acest sens, doi oficiali europeni au explicat că americanii au acum „mai puține scuze” să nu livreze aceste rachete, mai ales că Donald Trump a spus chiar personal, în urmă cu câteva zile, că trimiterea de rachete Tomahawk va fi luată în calcul.
Trump a precizat atunci că SUA „au o mulțime de Tomahawk”, iar unele le-ar putea fi transferate ucrainenilor. Numai că asta se întâmpla înaintea ultimei vizite a lui Zelenski în SUA, când Trump și-a schimbat tonul, așa cum a obișnuit de când și-a început mandatul. La întâlnirea cu Zelenski, el a spus că „SUA au nevoie” de rachete acum și că nu le va da Ucrainei în acest moment, „cel puțin nu încă”.
Această schimbare de optică a venit după ce Trump a avut o nouă discuție și cu Vladimir Putin cu o zi înante. În timpul apelului, Putin i-a spus că rachetele nu ar face vreo diferență prea mare pentru că, deși ar avea capacitatea de a lovi Moscova, „nu ar avea un impact semnificativ pe câmpul de luptă" și că livrarea lor „ar afecta grav relația SUA-Rusia”.
Dar chiar și așa, pare o chestiune de timp până când rachetele Tomahawk ar fi trimise Ucrainei, conform unor surse din rândul oficialilor europeni care spun că subiectul nu este închis. În plus, administrația americană a făcut deja „planuri pentru transferul rapid”, dacă Trump și-ar da acordul.
După întâlnirea cu Putin din Alaska, Donald Trump și-a exprimat nemulțumirea pentru faptul că omologul său rus refuză să pună capăt războiului, așa că a făcut niște declarații tăioase la adresa liderului de la Kremlin. În plus, el a aprobat sancțiuni comerciale dure împotriva companiilor petroliere rusești.
Dacă rachetele ar fi livrate Ucrainei, intervine o problemă legată de modul în care ucrainenii ar trebui să le lanseze. Acestea pot fi lansate eficient de pe nave de suprafață sau de pe submarine, însă flota Ucrainei este grav afectată. Astfel, ele ar trebui lansate de pe sol, ceea ce ar însemna că SUA ar trebui să trimită și lansatoare terestre, numai că acesta este un proces mai complex și necesită resurse în plus. Din acest punct de vedere, oficialii europeni susțin că ucrainenii ar putea găsi soluții ingenioase, așa cum au făcut-o și când a fost vorba de rachetele Storm Shadow, pe care le-au adaptat ulterior pentru a putea fi lansate de pe avioane sovietice vechi.
