Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o serie de atenționări Cod galben de ger, intensificări ale vântului și ninsori viscolite, valabile până marți dimineața în mai multe regiuni din țară.
Conform prognozei de specialitate, pa parcursul zilei de duminică, între orele 10:00 - 20:00, va fi Cod galben de temperaturi deosebit de scăzute și ger în cea mai mare parte a Moldovei, unde se vor înregistra temperaturi, în medie, cu 7 - 9 grade mai mici decât cele normale datei, cu valori maxime ce se vor încadra în general între -10 și -5 grade.
Un alt Cod galben, de data aceasta de intensificări ale vântului și ninsori viscolite, va fi în vigoare în perioada 1 februarie, ora 14:00 - 2 februarie, ora 10:00, în sudul Olteniei, al Munteniei și Dobrogei, unde temporar va ninge, iar local se va depune un strat de zăpadă de 6 - 10 cm (echivalentul în apă de 10 l/mp).
Astfel, în județele Caraș-Severin, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov (inclusiv în Municipiul București), Buzău, în vestul județelor Brăila, Ialomița și Călărași, precum și în județele Constanța și Tulcea (în special zona costieră), vor fi intensificări ale vântului cu viteze la rafală în general de 50 - 55 km/h, viscolind temporar ninsoarea.
De asemenea, în intervalul 1 februarie, ora 20:00 - 2 februarie, ora 10:00, un al treilea Cod galben de ger va afecta zone din Moldova, Dobrogea, Muntenia, estul și sud-estul Transilvaniei. În aceste areal, temperaturile minime se vor situa între -16 și -9 grade, mai coborâte în nordul Moldovei, până în jurul a -20 de grade.
Potrivit meteorologilor, de luni dimineața până marți, la ora 10:00, o atenționare Cod galben de temperaturi deosebit de scăzute și ger vizează județe din Moldova, Dobrogea, Oltenia, Muntenia, estul și sud-estul Transilvaniei. Temperaturile vor fi deosebit de scăzute (în medie, cu 7 - 9 grade mai mici decât cele normale datei), cu valori maxime ce se vor încadra între -9 și -3 grade, mai mici în nordul Moldovei, până spre -15 grade, unde gerul va persista și pe parcursul zilei.
Noaptea va fi ger, astfel că temperaturile minime se vor încadra între -20 și -8 grade.
Vremea în București
Specialiștii estimează că, în intervalul 1 februarie, ora 10:00 - 2 februarie, ora 10:00, în Capitală, vremea va continua să se răcească, astfel că temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -2 grade. Cerul va fi mai mult noros, iar seara și noaptea va ninge și se va depune un strat de zăpadă de 2 - 4 cm. Vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală de până la 40 - 50 km/h, amplificând senzația de frig și viscolind ninsoarea. Temperatura minimă se va situa în jurul valorii de -9 grade.
Totodată, în perioada 2 februarie, ora 10:00 - 3 februarie, ora 10:00, vremea va fi deosebit de rece. Cerul va avea înnorări în prima parte a intervalului, când trecător va mai ninge slab (1 - 2 cm), apoi va deveni variabil. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări dimineața (viteze de 35 - 40 km/h). Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -3 grade, iar cea minimă între -10 și -8 grade.
Potrivit sursei citate, de marți dimineața până miercuri, la ora 10:00, vremea va continua să fie rece, cerul variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi cuprinsă între -1 grad și zero grade, în timp ce minima va oscila între -8 și -6 grade.
În intervalul 1 februarie, ora 10:00 - 4 februarie, ora 10:00, Municipiul București se va afla sub unui mesaj de informare meteorologică, ce vizează vreme deosebit de rece, ger în timpul nopților și al dimineților, intensificări ale vântului și ninsoare viscolită.
De asemenea, în perioada 1 februarie, ora 14:00 - 2 februarie, ora 10:00, Capitala se va afla sub o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului și ninsori viscolite, apoi între 1 februarie, ora 20:00 - 2 februarie, ora 10:00 sub un alt Cod galben, însă de temperaturi deosebit de scăzute și ger, la fel și între 2 februarie, ora 10:00, și 3 februarie, ora 10:00.
